Distribuie articolul

Acum 10 ani clujeanul Costel Condurache a plecat la 41 de ani la ceruri în urma unui accident de mașină. Aplecat lăsând în urmă o soţie însărcinată, Cezarina, care i-a fost tot timpul alături, un copil de 2 ani, un frate (Dinu) şi o mamă mult îndurerată (Saveta).

Costel Condurache a avut iniţiativa obţinerii cetăţeniei de onoare pentru Valeriu Gafencu în oraşul Târgu Ocna.

Slujba de îmormântare a avut loc joi, 1 august, ora 12.00, la Biserica Sapienţei din Bucureşti.

În anii 1990 Costel Condurache era nelipsit la manifestările anticomuniste din Cluj-Napoca.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească împreună cu cei drepţi întru Împărăţia Sa!

PREZENT!

de Costel Condurache (+29 iulie 2013)

Din adânc de istorii ne cheamă pământul
De strajă să-i fim, să-mplinim legământul;
Prin înalturi de cer e dangăt de clopot
– Martirii se-mișcă-n văzduhuri cu tropot –;

Cei ce-l aud și din mormânt prin Învieri se ridică
Și-ncalecă timpul toți acei făr’ de frică,
Cu paloș de-Arhanghel tot răul l-alungă,
Pentru timpul trecut,
Pentru ziua de azi,
Pentru vremi ce-or veni

Tot PREZENT! să răspundă.