Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a organizat, în data de 30 iunie, referendumul pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului.

Potrivit Biroului Electoral al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, dintr-un total de 811 cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți cu drept de vot, s-au prezentat la urne 530 de alegători, respectiv 65%. Prin urmare, referendumul este declarat valid, în conformitate cu prevederile art. 28, pct. (1) din Ordinul nr. 3751/2015 de aprobare a Metodologiei-cadru referitoare la procesul de stabilire și de alegere a structurilor și funcțiilor de conducere la nivelul instituțiilor din sistemul național de învățământ superior.

Referendumul universitar se organizează periodic: la fiecare interval de timp corespunzător de drept unui nou mandat legal constituit (4 ani), înaintea inițierii de alegeri ale structurilor şi funcțiilor de conducere de la nivelul UMF „Iuliu Hațieganu” sau ori de câte ori funcția de rector devine vacantă conform legii.

Din totalul voturilor exprimate, 1 vot a fost alb, 47 voturi au fost pentru desemnarea rectorului prin concurs public, iar 482 de alegători au votat pentru desemnarea rectorului pe bază de alegeri prin vot universal, direct, secret și egal.

Senatul universității, prin Hotărârea nr. 7, din data de 3 iulie 2023, a validat rezultatul referendumului. Astfel, rectorul universității va fi desemnat prin alegeri, prin vot universal, direct și secret, la o dată care va fi stabilită printr-o hotărâre a Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

NapocaNews