La Cracovia a avut loc, în cursul zilei de ieri, vernisajul expoziției în cadrul căreia este promovat Patrimoniul cultural imaterial din România, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Clujul este ambasadorul valorilor autentice la o expoziție în Cracovia. Evenimentul s-a tinut la la Biblioteca Publică Regională din Cracovia și au un număr mare de oameni.

Intitulată „Tradiții Vii”, expoziția are ca tematică obiceiurile, practicile și meșteșugurile din România, o parte înscrise de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității din cadrul proiectului „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România”.

Sunt prezentate 30 de panouri fotografice de mari dimensiuni, 18 obiceiuri, practici și meșteșuguri din România, dintre care o parte înscrise de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Privitorii vor putea să interacționeze prin coduri QR inserate în grafica panourilor fotografice cu site-ul wwww.traditiivii.ro, dar și cu alte site-uri de specialitate, pentru a afla mai multe informații despre cultura tradițională din județul Cluj și România.

Aici sunt promovate obiceiuri și sărbători românești precum: Sânzienele, Mărțișorul, Jocul Călușului, Doina sau obiceiurile cu măști.

În cadrul vernisajului, a fost proiectat filmul documentar „Corindatul Junilor din Mărișel” cu subtitrare în limba poloneză, realizat în campaniile de cercetare de specialiștii CJCPCT Cluj.

La finalul evenimentului publicul a degustat din produsele tradiționale din județul Cluj.

NapocaNews