Nu, aceasta nu va fi niciodată o „Românie educată”… Ci una supusă și obedientă, cu un strat gros de putoare politică diriguind spre disoluție o țară cândva dodoloață… Și cândva educată… Iar tragedia se va împlini când și acea parte de Românie obedientă va deveni doar supusă… Sub același strat de lături de țară urât mirositoare… De țară a noastră ajunsă a altora… Și nu vom avea nici o iertare înaintea înaintașilor… Înaintea strămoșilor, nu față de cei ce vor veni, căci pe ei i-am condamnat deja… I-am condamnat când am lăsat a ne fi modificată, „corectată”, „îndreptată” Istoria după felurite impuneri masonice, iudaice, talmudice, și nu numai, căci într-un „templu” al altora am lăsat a ne fi pârjolită de trădare, vanitate, frustrări și invidii Grădina Maicii Domnului… Privind mereu în altă parte în timp ce ni se rescria istoria. Bucată cu bucată, brazdă după brazdă înmiruită de sângele străbunilor, cândva pentru vecie, dar care de astăzi nu pare a mai fi a noastră… Căci, nu fragmente, nu pagini, nu capitole din istoria noastră au fost îndepărtate, ci părți din însuși Duhul Sfințeniei prin jertfă al tuturor acelora care au clădit o Țară pentru noi…
Nu am deschis ochii nici măcar în clipa în care pogromul împotriva noastră a ajuns la nivel de reeducare educatională instituționalizată… Căci despre asta a fost și este vorba în programul „României educate”… De un pogrom prin supunere și îndobitocirea în masă… Nu de luminarea neamului dintr-o, deja, altă națiune, aparținând altor vremuri… Pentru sporirea celor supuși și a celor obedienți sub jurămintele depuse de scârbavnicii și, iată, deloc vremelnici, diriguitori și conducători formați în supunerea față de „templele” altora… În zidirile batjocoritor puse în jurul nostru, ca blasfemii de țară și neam, de sodomizare a continuități ce a stat atâtea milenii în calea unor vrăjmași ce azi ne par biete adieri pe lângă ura distrugătoare plecată, poate dintre noi, nu din ai noștri însă, dar ajunsă a noastră prin acceptarea și adăstarea la supurările de venin ale altora.
Și suntem doar la un oftat distanță de pierire… De pierirea și a celor supuși, și a acelora obedienți… Suntem la un suspin, și nu doar de neputință, ci de nepăsare și nevrednicia de a mai fi parte a unei grădini cândva a raiului, înticsită acum de zidiri străine nouă… Suntem prea aproape de acel loc unde nici o pisanie scrisă cu sângele nostru prin zecuierea de iertare din clipele astrale pe care le-am lăsat a ne fi smulse nu ne va mai putea înturna… Suntem pe ultimul drum… Și nu noi mai pășim prin istoria noastră, fiind încă aici doar dintr-o păsare a timpului ce a fost clădit prin sacrificiile și pieririle înaintașilor noștri… Poate ca o ultimă șansă la iertare…
Suntem acolo unde nici măcar luminarea țării prin educație, dacă s-ar mai putea face vreodată prin alți revoluționari și născători de idei și țări dodoloațe, nu ar mai fi posibilă… Căci, paradoxal (dar singuri ne-am așezat în acest curmeziș de istorie, ca netimp și neveșnicie), suntem în punctul în care eliberarea noastră, prin salvarea unor crâmpeie (nu de istorie, nu de timp, nu de locuri și nemărginiri, ci din petice) să vină doar printr-un refuz în masă al educației de îndoctrinare așa cum a fost croită în acest pogrom de țară…
Prin nesupunere de va fi nevoie…. Căci am ajuns în momentul de la care școala va însemna doar îndoctrinare prin „istoriile”, limbile, pseudoculturile și necivilizațiile altora… Și, chiar dacă ne-am tot rățoit că la ce bun să umplem mințile copiilor cu lucruri nefolositoare, astăzi, deși se impune o altă istorie, apoi poate o altă literatură, o altă cultură, una a străinilor pe care nu i-am lăsat să-i mânce dulăii dreptății la vremea potrivită, nimeni nu comentează… Nu vedem petiții și proteste împotriva rostului „istoriei” evreiești în școlile noastre. Ca materie obligatorie, nici măcar facultativă… Ca materie și, curând poate, examen „al maturității”… Al maturității în servilism și obediență… Nu ne revoltăm că Religia a fost împinsă spre marginea orelor facultative… Aidoma Istoriei noastre, cea adevărată, aidoma Geografiei noastre, cea cândva dodoloață, aidoma Latinei, cea de-o limbă de Rai formatoare… Dar să nu trezim nici măcar în momentul în care ne sunt extirpate fundamentele de neam și țară?!… Când osatura strămoșilor este smulsă și înlocuită cu otravnica zidire a fel și fel venetici?… Nu vrem să vedem nimic din tot răul care ne-a împânzit… Poate și pentru că nu doar blestemele și judecățile altora vor fi fost de vină, ci și propria noastră ignoranță, nepăsare, complicitate și acceptare a trădărilor acelora ce erau dintre noi fără a fi însă și ai noștri.
