Polițiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani din Cluj-Napoca, în data de 28 august 2023. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

“În fapt, la data de 27 august a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, aflându-se în cadrul unor filtre rutiere în zona străzii 1 Decembrie 1918, au efectuat semnalul de oprire unui bărbat care conducea un autoturism. Bărbatul aflat la volan nu a respectat indicațiile polițiștilor, continuându-se deplasarea după ce a staționat câteva momente, astfel că echipajul a pornit în urmărirea acestuia”, a transmis IPJ Cluj.

Urmărirea în trafic a continuat până în zona străzii Bucegi, unde bărbatul a intrat cu autoturismul într-un chioșc stradal, de unde apoi a fugit. Activitățile pentru imobilizarea acestuia fiind continuate pe jos.

A fost imobilizat de polițiști și condus la sediul unității de poliție, unde s-a constatat că nu deținea permis de conducere. 
De asemenea, testarea acestuia cu etilometrul a indicat o concentrație de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat mostre biologice.

În continuarea verificărilor, polițiștii au identificat în autoturismul condus de acesta două plicuri tip ziplock, care conțineau o substanță solidă alb-transparentă, care au fost ridicate și transmise înspre cercetări ulterioare Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj.

Totodată, s-a stabilit că bărbatul ar fi furat autoturismul respectiv dintr-o spălătorie auto, din centrul municipiului Cluj-Napoca.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă. La expirarea măsurii reținerii, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

NapocaNews