Vara este anotimpul taberelor și al întâlnirilor de neuitat, momente prielnice pentru a crea noi amintiri alături de prieteni noi și vechi de toate vârstele. Pentru că noi știm că etapa copilăriei este cea în care jocul și bucuria definesc zilele, iar bătrânețea este cea în care înțelepciunea și amintirile de altă data aduc frumusețe în clipe, am decis să aducem împreună, pentru trei zile, copii și bunici, pentru a petrece un timp grozav împreună. Asociația „Oastea Domnului” Gherla, care alături de Dorcas Aid România desfășoară de 17 ani proiectul „Adoptă un bunic!”, dedicat vârstnicilor vulnerabili din județul Cluj, a propus ideea unei tabere intergeneraționale. Această inițiativă s-a născut din frumoasa colaborare pe care o avem cu Pr. Runcan Florin, preot ortodox al Parohiei Sucutard, care a mobilizat elevii și o parte din profesorii Școlii Primare „Nicolae F. Negruțiu” Sucutard, condusă de doamna Director: prof. Maricela Herestesan pentru a face a frumoasă lucrare împreună. Tabăra va fi una gratuită atât pentru copii, cât și pentru vârstnici pentru că ne-am dorit să oferim această experiență frumoasă unor copii care în mod normal nu își permit să meargă în tabere și să încerce activități inedite de vacanță, iar majoritatea bunicilor nu au avut ocazia în vremea lor să se bucure de astfel de ieșiri creatoare de amintiri prețioase.
Astfel în perioada 21-23 august 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Asociația „Oastea Domnului” Gherla și Parohia Ortodoxă Sucutard prin preotul paroh Runcan Florin, organizează Tabăra Intergenerațională de zi „Bucurie și înțelepciune pentru viață în Hristos”. Tabăra se va desfășura în satul Sucutard, comuna Geaca în două locații puse la dispoziție de Primăria Geaca, prin domnul Primar Moldovan Sofronie Mihail: Căminul Cultural și Școala Primară „Nicolae F. Negruțiu” Sucutard. Pe lângă aceste două locații, vom avea activități și la Biserica Ortodoxă Sucutard.
Parteneri principali pentru buna desfășurare a acestei tabere sunt Dorcas Aid România, Primăria Comunei Geaca, Școala Primară „Nicolae F. Negruțiu” Sucutard. și Școala Gimnazială Geaca, fie cu locațiile unde vor fi desfășurate activitățile fie cu voluntari și alte resurse necesare pentru ca acest timp să fie unul de bucurie și de aducere aminte atât pentru bunicii, cât și pentru copiii implicați.
Sponsori ai acestei tabere ne sunt Fundația Regală Margareta a României, prin programul Fondul pentru Vârstnici 2023-2024, Restaurant Ceroni Țaga, Restaurant Hara Servcom SRL Dej, Cofetăria Royal Gherla, Imprimeria ClickStop Gherla și alții.
Ideea aceastei tabere s-a născut în contextul în care Biserica Ortodoxă a declarat anul 2023 „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”. Astfel, pentru trei zile consecutive ne dorim să aducem împreună copiii din zonă Sucutard, Lacu, Chiriș și Puini și vârstnicii beneficiari ai proiectului „Adoptă un bunic- Rețea de siguranță comunitară” din Sucutard și alte localități din jud Cluj (Gherla, Diviciori Mici, Ceaba).
În cadrul acestui timp petrecut împreună ne dorim ca vârstnicii să împărtășească cu copiii din înțelepciunea lor de viață, din valorile trainice care i-au călăuzit de-a lungul vieții (munca, credința în Dumnezeu, bunătatea, generozitatea, reziliența, umorul, etc) și să participe în mod activ la dezvoltarea de noi abilități la tânăra generație prin activități de gătit, cusut, împletit și altele. De cealaltă parte, ne dorim că cei mai tineri să aducă bucuria de viață, ajutorul și energia lor, informații noi care le pot fi utile vârstnicilor și chiar momente în care să mângâie inimile vârstnicilor singuri.
În cele trei zile de tabără aproximativ 50 de copii, alături de 30 de bunici se vor bucura de ateliere de creație, cuvânt de încurajare, cântare, concursuri și competiții sportive, jocuri de echipă, vizionare unui film, mese servite împreună și la final un frumos foc de tabără. Miercuri dimineața vom participa cu toții la Sfânta Liturghie oficiată la biserica din Sucutard. Activitățile intergeneraționale și cele sportive vor fi coordonate de un grup de aproximativ 20 de voluntari tineri și adulți, care vor avea grijă să păstreze zâmbetul participanților viu pe tot parcursul taberei. Un scop important este acela de a crea o punte între generații și a contribui la sănătatea relațiilor atât în cazul vârstnicilor, cât și a copiilor. Vrem să promovăm ideea că în Hristos toți oamenii sunt valoroși, indiferent de vârstă, situație materială, etnie, și că e important să ne prețuim unii pe alții, bunicii pe nepoți și nepoții pe bunici.
Tineri cu educație temeinică ortodoxă.
NapocaNews