Părintele Adrian Făgețeanu s-a nascut la 16 noiembrie 1912 în Deleni, lângă Cernăuți, într-o familie de preot.

Studiile medii le susține la vestitul liceu „Aron Pumnul” din Cernăuți, urmând ca între anii 1931-1937 să obțină o diplomă de licență în Drept.

În anul 1943 se călugărește la Mănăstirea Putna, timp în care studiază Teologia la Suceava (1943-1947).

După absolvirea Facultății de Teologie se stabilește în București, unde se apropie de Mănăstirea Antim.

Urmează o perioadă de grele încercări, petrecând 12 ani în temnițele comuniste, fiind închis la Galata, Văcărești, Brașov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraș, Jilava, Canal, Aiud și Suceava.

În anul 2003, la vârsta de 91 de ani, Părintele Adrian părăsește Mănăstirea Antim, pentru a trăi ca sihastru la Schitul Locurele, din apropierea Mănăstirii Lainici, unde rămâne până în anul 2011, când starea lui de sănătate se înrăutățește.

Părintele Adrian Făgețeanu a trecut la Domnul la 27 septembrie 2011, la spitalul „Dr. Marius Nasta” din București, la vârsta de 99 de ani. A fost înmormântat sâmbătă, 1 octombrie 2011, in cimitirul Mănăstirii Lainici.

Părintele Adrian Făgețeanu, cel mic de statură dar tot mare la suflet

Într-una din brigăzile ce lucrează la Năvodari sub conducerea inginerului Ion Nicola, constructor priceput, dinamic și om de suflet, am remarcat, înainte de a-l cunoaște, un bărbat mic de statură, cu un zâmbet blând, cu ochi ce privesc mereu în jos, ascunzându-se, parcă, de lume, cu ceva misterios în ființa sa și care impune respectul, un respect cucernic și înfiorat, transparent chiar din felul cum tineri ori vârstnici îi pronunță numele: părintele Adrian Făgețeanu.

Cei tineri mă prezintă părintelui și în preajma dânsului mă simt bine: cuvintele îi sunt puține, dar mângâietoare. La câtăva vreme, simțind că am un ascendent asupra celor de o vârstă cu mine din cauza poeziilor pe care le știu ori le scriu, părintele mă îndeamnă să-mi întăresc credința: în orele când mă simt gol și pustiit, să rostesc în gând o rugăciune scurtă: ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milostiv fii mie, păcătosul!”, pe care să o repet ca o trecere a câte unui bob de chihlimbar pe un șirag de mătănii.

Mult mai târziu aveam să aflu că aceasta era ”rugăciunea inimii” din practica isihastă și că părintele Adrian Făgețeanu, după ce terminase o primă condamnare, făcuse parte din grupul mistic ”Rugul Aprins” ce ființase în jurul Mănăstirii Antim din București, până la 14 iunie 1958, data arestării membrilor lui, când grupul a devenit lot, întru anchetă și judecată. […]

Am avut bucuria ca la Brașov, în octombrie 1991, la cel de-al doilea congres al A.F.D.P.R., să pot sta de vorbă cu Prea Sfinția Sa părintele Adrian Făgețeanu, care, mai mic de statură, parcă și gârbovit de ani, dar tot mare la suflet, și-a luat ca temei al vieții sale reconstruirea și redarea în viața monahală a Mănăstirii Piteșteanu. Omul resfințește locul…

(Gheorghe Stănescu – Jurnal din prigoană, Editura Venus, București, 1996, pp. 108-110)

NapocaNews