Sfârșitul acestei săptămâni readuce la start echipajele Campionatului Național de Raliuri „Betano”, în ceea ce se anunță a fi o nouă ediție de excepție a etapei din Munții Apuseni și anume Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA.
Ultima etapă de asfalt a sezonului național de raliuri va aduce la start 79 de echipaje din țară și din Bulgaria, Turcia, Italia, Estonia sau Portugalia.
Anul acesta va fi introdusă și proba Super Specială, a anunțat astăzi la Radio Cluj organizatorul raliului, Horațiu Savu:
Este o probă creată special pentru spectatori, o probă spectacol în care într-adevăr nu poți să câștigi raliul, dar poți să-l pierzi. Super speciala va avea loc sâmbătă, de la ora 16.56 va începe. Estimăm cam 3 minute pentru o mașină. Avem foarte multe mașini de tip R5. Avem pe Simone cu un porsche rgt. Sunt mașini de ultimă generație care clar se pretează la spectacol.
Horațiu Savu a mai precizat și traseul raliului:
Echipajele vor merge pe Drumul Generalului de la Măguri Răcătău către Mărișel, bucla se termină cu Dângău, care anul acesta l-am făcut cu startul de la Râșca până în Căpuș. Duminică vor fi doar două probe Valea Fericirii care e tot pe Dângău, dar nu mai închidem drumul județean 103 K și Dealu Botii care tot așa este un drum cu trafic redus și nu cred că deranjăm foarte tare.
NapocaNews