Distribuie articolul

Primarul Emil Boc a anunțat că municipiul Cluj-Napoca este în rândul primelor 10 orașe din Uniunea Europeană, după ce, joi, în prezența comisarului european, Maria Sefcovic, vicepresedinte al Comisiei Europene, orașul a primit titlul de ”EU Mission Label – Climate Neutral &Smart Cities”.

”Azi, dintr-un total de 100 orașe înscrise in competiție, 10 au primit acest titlu.
În anul 2022, municipiul Cluj-Napoca a fost selectat în cadrul Misiunii Comisiei Europene ”100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, asumându-și direcția clară de accelerare a neutralității climatice.
Obiectivele privind tranziția verde au fost transpuse în documentele CCC – Climate City Contract, care au fost înaintate spre evaluare către Comisia Europeană în luna martie a acestui an.

 

De asemenea, formarea Cluj-Napoca 2030 Net Zero City Coalition, care va funcționa sub umbrela Centrului de Inovare și Imaginație Civică, este un loc în care cei interesați pot consulta și discuta mai aplicat despre documentele CCC.
Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proces – împreună, încă o dată, am reușit să obținem un rezultat atât de important pentru orașul nostru”, a mai spus primarul Clujului.
NapocaNews