Patriarhul României amintește o afirmație Părintelui Stăniloae, care spunea că tema fundamentală a operei sale a fost iubirea, care se învață în primul rând în casa părintească, sub ocrotirea părinților.
Text integral:
Binecuvântare pentru o frumoasă comemorare: Părintele Dumitru Stăniloae comemorat în satul natal
Felicităm pe organizatorii evenimentului comemorativ intitulat „Preot Prof. dr. Academician Dumitru Stăniloae – 120 de ani de la naștere și 30 de ani de la trecerea la cele veșnice”, din ziua de 8 octombrie 2023.
Desfășurarea acestui eveniment în satul Vlădeni, comuna Dumbrăvița din județul Brașov, locul de naștere a marelui teolog, este cu atât mai îndreptățită cu cât ne aducem aminte că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a subliniat cu diferite prilejuri legătura sa strânsă cu această localitate din partea de vest a Țării Bârsei.
În cuvântul său adresat în vara anului 1993 „fraților săi sibieni”, care pregătiseră o festivitate de aniversare a sa la împlinirea vârstei de 90 de ani, aniversare care a avut loc după moartea sa, cel mai mare teolog ortodox român declara că tema fundamentală a operei sale a fost iubirea, pe care a cunoscut-o mai întâi ca iubire „a mamei și a tatei, trăită de mine în casa părintească, nu pot fi uitate, nu pot să nu-mi producă veșnic bucurie”[1].
Pe timpul vacanțelor de vară, Părintele Stăniloae împreună cu soția sa, Doamna Maria Stăniloae, se retrăgea pentru câtva timp la Vlădeni, iar mai târziu, după trecerea la cele veșnice a fratelui său Gheorghe Stăniloae în anul 1974, casa rămânând goală, în data de 10 octombrie 1983 el a donat-o Parohiei Ortodoxe Române din Vlădeni.
Această casă a fost renovată complet și amenajată drept „Casa Memorială Dumitru Stăniloae”, inaugurată de noi împreună cu Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului în ziua de 21 august 2009. Cu acel prilej am evidențiat că această casă „ne ajută să păstrăm vie în memoria noastră imaginea locului unde s-a născut şi a viețuit părintele profesor.
Este o mare binecuvântare pentru noi ca de acum înainte să venim în această casă, ca pelerini, la un loc binecuvântat, la un loc în care munca şi rugăciunea s-au împletit, în care omenia şi ospitalitatea, hărnicia şi dărnicia s-au armonizat, iar mai presus de toate, credința puternică şi cultura sufletului românesc”[2].
Astfel, satul Vlădeni dă expresie mai mult decât oricare alt loc gândirii teologice a strălucitului său fiu, care a precizat în cuvântul-testament „către frații sibieni”, menționat mai sus, că tema centrală a operei sale este iubirea ca „putere creatoare și susținătoare a existenței, de dezvoltare a ei, de forță crescândă a ei.
Numai iubirea este creatoare și aceasta înseamnă că iubirea stă la originea existenței și a dezvoltării ei. Prin aceasta se arată că iubirea este una cu Dumnezeu și întrucât iubirea nu poate fi decât a persoanei și îndreptată spre altă persoană, care răspunde iubirii ei, iubirea creatoare nu poate fi decât a unui Dumnezeu, care este comuniune de Persoane din veci și are bucurie să creeze și din nimic alte persoane în comuniune între ele și cu El în Biserică”[3].
În această perspectivă, „Părintele Stăniloae a îmbinat în mod creator tradiţia şi actualitatea, tradiţia fiind transpusă în actualitate, iar actualitatea a fost considerată de către marele teolog înrădăcinată în comuniunea de gândire şi viaţă a Sfinţilor Părinţi.
De aceea, când citim opera Părintelui Stăniloae, avem impresia că el este contemporan cu Sfinţii Părinţi şi, în acelaşi timp, el îi face pe Sfinţii Părinţi contemporani cu noi. El însuşi este un Sfânt Părinte al secolului al XX-lea”[4].
Binecuvântăm lucrările simpozionului teologic din cadrul acestui eveniment comemorativ, în speranța că prin aceste strădanii se va scoate în evidență relevanța teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae în context larg dincolo de spațiul academic tradițional.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
NOTE
[1] Preot. Prof. Dumitru Stăniloae, „Iubiții mei frați sibieni”, în Persoană și Comuniune. Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae, Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Diac asist Ioan I. Ică jr, (editori), Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu, Sibiu, 1993, p. 635.
[2] Ziarul Lumina, „A fost inaugurată Casa Memorială Dumitru Stăniloae” din 22 august 2009.
[3] Preot. Prof. Dumitru Stăniloae, „Iubiții mei frați sibieni”, în Persoană și Comuniune (…), p. 639.
[4] https://basilica.ro/patriarhul-daniel-colocviul-national-de-teologie-dogmatica-teologia-stiinta-mantuirii-și-a-indumnezeirii-omului-in-gandirea-pr-staniloae – 30 august 2023.
Foto credit: Dinu Lazăr