Distribuie articolul

Ministerul Apărării Naţionale continuă activitatea de recrutare a candidaţilor, băieţi şi fete, pentru categoria de personal ”soldat/gradat profesionist”.

Înscrierea candidaților se face la Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj pentru locurile scoase la concurs în alte județe sau la sediul unităților militare din județul Cluj pentru locurile scoase la concurs de către acestea.

Pentru posturile de soldat/gradat profesionist, seria III, sunt disponibile 1650 de locuri, dintre care 48 în județul Cluj.

Criteriile de recrutare a candidaților sunt următoarele:

– vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;

– absolvenți cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

– permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române – doar pentru arma „Auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „Geniu”.

 

Activitățile de recrutare și selecție se vor desfășura după următorul algoritm:

– înscrierea candidaților: 01.11 – 24.11.2023 la sediul unităților militare din județul Cluj, respectiv la  Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj;

– selecția aptitudinală generală a candidaților: 06.11 – 29.11.2023;

– perioada de efectuare a examinării medicale: 13.11 – 08.12.2023;

– perioada de efectuare a examinării/evaluării aptitudinale medicale și/sau evaluării psihologice a aptitudinilor speciale: 20.11 – 15.12.2023;

– termenul final de întocmire a dosarului de candidat: 21.12.2023.

Lista funcţiilor pentru care se organizează concurs, precum și graficul de desfășurare a activităților de recrutare, selecție și repartizare a candidaților declarați admiși, poate fi consultată atât la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj, cât și la sediul unităților militare care au scos locuri la concurs.

În momentul înscrierii, candidații vor putea consulta lista cu locurile scoase la concurs și vor primi informații suplimentare legate de pașii pe care îi au de urmat în procesul de recrutare și selecție.

Candidații înscriși vor fi planificați pentru susținerea probelor de selecție aptitudinală generală în perioada mai sus menționată  și vor fi anunțați telefonic de către personalul recrutor înainte de susținerea acestora.

Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea:

– probei psihologice (teste de aptitudini, chestionare de personalitate);

– probei sportive (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență pe distanța de 2000 m);

– interviului de evaluare finală (pentru orientarea vocaţională a candidaţilor).

Candidații declarați ”Admis” la selecția aptitudinală generală vor efectua examinarea medicală la policlinica Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca în perioada menționată.

Acolo unde este cazul, candidații pentru anumite arme/servicii şi specialităţi militare vor efectua examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale (numai după ce au fost declaraţi „Admis” la toate probele enumerate mai sus) în perioada menționată.

Ultima etapă a procesului de recrutare constă în completarea-finalizarea dosarului de candidat și semnarea cererii de înscriere.

Pentru mai multe informații, consiliere de specialitate şi ÎNSCRIERE, adresați-vă Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr. 8-10, telefon 0264-433067, int. 119 sau 127 sau 0759046004, de luni-vineri, între orele 08:30-16:30 (marți 10:30-18:30), sau la sediul unităților militare din județul Cluj la care doriți să depuneți cerere de înscriere.

Radu Ștefan