Prima campanie #RedWeek a avut loc în 2015, când ACN a iluminat în roșu statuia „Hristos Mântuitorul” din Rio de Janeiro, Brazilia, pentru a conștientiza societatea despre persecuția creștinilor din Irak. În Italia, a fost iluminată în roșu celebra Fontana di Trevi din Roma.
Anul acesta, peste 10.000 de persoane din 12 țări sunt implicate în campanie. În Austria, peste 100 de parohii s-au angajat să își lumineze bisericile în roșu, iar clădirea Parlamentului austriac li se va alătura. La Viena a fost organizat un flash mob urmat de un discurs al președintelui Parlamentului.
În Slovacia, mai multe biserici și castelele Nitra și Bratislava se alătură campaniei.
Alte 100 de biserici din Germania au fost sau vor fi iluminate în roșu pe parcursul acestei săptămâni, printre care catedralele din Passau, Regensburg, Freiburg, Dresda și Paderborn. Evenimentele din Germania vor include mărturii ale Episcopului Ashkarian din Alep, Siria, și ale Arhiepiscopului Sebastian Shaw din Lahore, Pakistan, două țări în care creștinii se confruntă adesea cu persecuțiile.
În Olanda, peste 150 de comunități catolice și protestante vor organiza slujbe și întâlniri, prelungind programul bisericilor, astfel încât credincioșii să se poată ruga și să aprindă lumânări pentru creștinii persecutați.
Miercuri, în Marea Britanie, campania s-a concentrat pe persecuția creștinilor din Africa, printr-un Rozariu (rugăciune) pentru Africa și o strângere de fonduri în beneficiul victimelor persecuției religioase.
ACN oferă ajutor umanitar și sprijin pastoral în 140 de țări. Organizația publică, o dată la doi ani, un raport referitor la libertatea religioasă în lume.
NapocaNews, Sursa foto: Aid to the Church in Need