Astăzi, 4 decembrie, la sediul marii unități din Cluj-Napoca, a avut loc o ceremonie militară în cadrul căreia locțiitorului șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Cristian Dan, a prezentat Decretul Prezidenţial de înaintare în gradul de general-maior, cu două stele, a comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Bogdan Cernat, în prezența personalului comandamentului și ai comandanților marilor unități și unități.
În discursul său, generalul-maior Cristian Dan a felicitat nu doar pe comandantul diviziei ci și întreg personalul comandamentului prezent la activitate: “Suntem ceea ce suntem datorită mentorilor pe care îi alegem, iar succesul domnului comandant se datorează întregii echipe pe care o conduce. Înaintarea în grad reprezintă recunoașterea muncii depuse de-a lungul timpului și a profesionalismului dovedit în îndeplinirea misiunilor încredinţate”.
Radu Ștefan