Dupa ce saptamana trecuta am luat la cunostiinta, faptul ca increderea noastra in personalitatile publice si politice, este exact precum in basmul cu Fat Frumos, cel care crestea intr-un an cat altii in zece, un alt sondaj ne lasa pe multi ca la dentist – cu gura cascata. Si anume, jumatate dintre romani si-au dat girul in favoarea „carmaciului” Nicolae si al regimului pe care l-a condus. Pai daca ne intoarcem de unde am plecat, de ce ati mai organizat toata mascarada din decembrie 1989 ?!? Ca tot se apropie 22 decembrie…
Pentru a intelege cum si de ce s-a ajuns in aceasta situatie, vom intra putin in materie, mai ales ca in ultimii 33 de ani s-a adunat suficienta materie prima, numai buna de analizat si procesat. Asadar in urma loviturii de stat din decembrie 1989 ne-am „lepadat” de statul comunist pentru unii, socialist – nationalist pentru altii si am „imbracat” haina democratiei capitaliste al statului democrat. Vax tovarasi ! Filmul acesta este numai bun pentru fraieri si adormiti. De fapt realitatea este alta. Adevarul este ca statul roman este format in mare parte din securistii din spate, care l-au mazilit pe Ceausescu ( va mai amintiti de acel Mazilu de la „revolutie” ) si care astazi alimenteaza politicul. Daca analizam mai atent, nu avem cum sa nu vedem, ca reteaua securistilor si a nomenclaturistilor formeaza de fapt statul paralel de azi, unde ei sunt actionari 100% si care se transmite din tata in fiu, pe relatii de familie si cumetrie, pe filiera politica si economica.
Asadar statul roman post-decembrist este format din nomenclaturistii partidului comunist din esalonul doi, respectiv cei ai securitatii, care s-au „combinat” dupa lovitura de stat si executarea lui Ceausescu ( bai jigodii ordinare – da chiar de Craciun ?). O adevarata „opera de arta” gandita, organizata si pusa in practica de ei cu largul concurs al KGB-ului sovietic. Vazandu-se apoi stapani pe Romania, acesti derbedei au dezvoltat impreuna o „caracatita” care a pus stapanire pe intreg mediul de afaceri, in care unii au ocupat sectorul politic, iar altii mai „inteligenti” pe cel economic. Au bagat in aceasta „afacere”, inclusiv pe unii asa zisi dizidenti – de fapt niste impostori, agenti dublii din interior si din afara, care au derutat si fentat pe multi dintre noi. Iar azi constatam cum vechea Securitate si-a dat mana cu noua Securitate. Azi statul paralel de la noi, decide cine ne sunt politicienii sau politrucii, cine intra sau nu in pepiniera, pentru a forma viitoarele cadre de conducere. In general numai tampiti pe care-i vedem peste tot pe „sticla”, iar in spate stau „baietii destepti”, care fac afaceri, care prabusesc sau ridica economia dupa bunul lor plac. Ei sunt cei care, sa zicem, negociaza cu cei din afara, adica cu elitele globale. Ei exclusiv deservesc interesele elitelor globale americane si occidentale, bineinteles cu comisioanele de rigoare, elite care le gireaza la schimb puterea locala. Ei toti au fost recrutati si promovati imediat dupa schimbarea de regim din decembrie 1989, de catre aceste elite oculte globaliste si ai lor emisari – cu Soros la loc de frunte.
Pentru ca trebuie sa recunoastem, faptul ca in perioada lui Ceausescu nu exista asa ceva, Ceausescu nu era „inrolat” in acest globalism demonic, anti-national si anti-statal. Globalism care a dus la caderea regimurilor politice din Europa de Est si in final al Uniunii Sovietice. Globalism care a pus mana pe toate aceste tari, inclusiv Romania, cu largul concurs al serviciilor secrete americane si occidentale, care si-au dat mana cu serviciile secrete de la Moscova. Azi nationalistii ortodocsi rusi, lupta de fapt in acest razboi proxi din Ucraina, impotriva globalistilor si a minoritatii alogene financiare (nu le dam numele – ca ne „rastignesc” si pe noi), care a condus si jefuit Rusia incepand cu revolutia bolsevica.
Pentru noi ca si tara consecintele au fost si sunt foarte grave. Ne-au vasalizat total politic si economic, unde cei din „spate”, din structuri si servicii „trag sforile” si o duc bine, iar copii lor mult mai idioti ca ei, ne vor conduce pe mai departe, mai ales pe copii nostri, din pacate. O tara acaparata politic si economic de aceasta gasca, iar noi traim azi in Romania intr-o mafie politico – economica, care este coordonata de statul paralel sau statul subteran, care la randul lui este bransat si protejat din exterior.
Acesta este adevarul! Aceasta este realitatea ! Si nu alta. Iar poporul roman a adulmecat, cam tarziu ce-i drept, ce hram poarta clasa politica de pe la noi si „binefacatorii”din afara. Si ca sa-l citez pe „amicul” Serghei Mizil – pe aia din afara i-a durut fix in gaoz ca in Romania noi o duceam greu. Am dus-o greu si cu directul concurs al celor din afara si al Securitatii tradatoare, care aveau nevoie de un popor nemultumit, pentru a aprinde fitilul…unei asa zise revolutii. Iar azi vedem cine sunt profitorii noului regim. Si vedem si mai bine cum ne-au vandut „democratii” tara, bogatiile, resursele, femeile si copiii strainilor – adevarata crima cu premeditare. Cum ne-au instrainat ca popor.
Acum ce ar mai fi de facut? O solutie imediata ar fi dezvoltarea si comprimarea unei miscari suveraniste in Romania. Care este extrem de importanta, deoarece Romania va renaste si va progresa doar sub o conducere suveranista. Toti marii conducatori sau lideri politici romani au fost suveranisti…nationalisti. Un Ionel Bratianu, un Corneliu, un Antonescu, un Ceausescu? Doar asa ne vom putea recupera tara inapoi. Din pacate, azi Romania are la conducere niste strigoi, niste slugoi, care precum in filmul „Cel mai iubit dintre pamanteni” – asteapta ordinele dumnealor, a globalistilor neomarxisti de afara.
Pentru a reusi, trebuie pornit, trebuie inceput reforma de la si cu serviciile secrete. Aici este formula magica. Deoarece politicienii azi, nu sunt decat interfata serviciilor. Servicii care pot fi fundatie sau fundatura. Depinde pe cine si ce servesc…ar fi ideal – Patria !
Cristian Ardeleanu