Ministrul britanic de Externe David Cameron i-a comunicat premierului Benjamin Netanyahu necesitatea unei soluţii cu două state după ce premierul israelian a respins cererile aliaţilor pentru un stat palestinian, transmite joi PA Media/dpa.

Şeful diplomaţiei britanice şi-a reiterat apelul pentru o „pauză umanitară imediată” în timpul unei întâlniri miercuri, la Ierusalim.

David Cameron a cerut Israelului să deschidă mai multe puncte de trecere pentru a permite intrarea ajutorului umanitar crucial în Fâşia Gaza asediată. El a cerut, de asemenea, protecţia medicilor şi a spitalelor după ce acestea au fost distruse în războiul actual.

Totodată, lordul Cameron s-a întâlnit la Ramallah, în Cisiordania, cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Premierul Benjamin Netanyahu şi-a menţinut obiecţia faţă de crearea unui stat palestinian în pofida apelurilor din partea SUA de a lucra la soluţia cu două state după conflict. Lider al unui guvern de extremă dreapta, el a spus săptămâna trecută că ideea ar „pune în pericol statul Israel”, criticând în acelaşi timp „încercarea de a ne constrânge”.

Ministerul de Externe a precizat joi că David Cameron a reiterat sprijinul Marii Britanii pentru încercările Israelului de a asigura eliberarea restului ostaticilor, al căror număr se crede că este de aproximativ 130. El a subliniat însă şi faptul că Londra consideră că o pace pe termen lung trebuie să se bazeze pe realizarea unui stat palestinian alături Israel.

NapocaNews