Distribuie articolul

“Interdicția, semnată oficial și transmisă la toate liceele, nu este doar un act anticonstituțional (art. 30 din Constituție consfințește libertatea de exprimare a gândurilor), dar pe deasupra este o blasfemie. Zoe Rădulescu s-a născut în închisoare și a avut de ispășit toată viața povara de a fi fiica unui mare erou aromân. Drept răsplată, Inspectoratul General Școlar din București a emis o circulară prin care venerabila doamnă, alături de alte mlădițe descinzând din partizanii acestei țări, este socotită persona non grata în școlile din București. Cu ce temei legal? Unde vreți să ajungeți, domnilor din Prefectura București, din Ministerul Educației și din Inspectoratul Școlar? Dumneavoastră vorbiți de democrație, de libertăți fundamentale și de Constituție? Cum dormiți noaptea, în liniștea conștiinței voastre? Nu aveți niciun dram de remușcare în cotloanele minții voastre nocturne? De ce s-au sacrificat acești paladini patrioți: Gogu Puiu, Ogoranu? Ca să apară niște ponegritori ca dumneavoastră, făcând pipi pe martiriul lor? Chiar nu vă e frică de judecata lui Dumnezeu?”

Sâmbătă, 27 ianuarie, în București, va avea loc o conferință pe tema recentului scandal creat de decizia Inspectoratului Școlar București de a interzice, în toate școlile din Capitală, accesul unor organizații care cinstesc memoria luptei de rezistență împotriva comunismului.

Este vorba despre Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” și de Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”, după cum a relatat RostOnline.

Conferința va avea loc începând cu ora 16.00, la sediul Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu” din București, str. Veseliei nr. 21, Sector 5.

„Chemăm toți cetățenii țării să ni se alăture în această luptă. Dar mai ales așteptăm profesorii și elevii, alături de părinții lor. Ei trebuie să ia atitudine împotriva programului de introducere în școli a istoriei falsificate, concomitent cu interzicerea adevărului istoric.

Se repetă ceea ce se întâmpla în anii 1950: falsificarea brutală a istoriei românilor, amputarea memoriei demnității românești. Roller-ii de astăzi, de multe ori urmași direcți ai celor veniți atunci pe tancurile sovietice, au același scop ca atunci: spălarea creierelor tinerelor generații, pentru anihilarea instinctului de conservare a acestei națiuni”, anunță organizatorii.

La eveniment participă doamna Zoe Rădulescu, născută în închisoare, fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu, căzut în 1949 în luptă cu batalioanele Securității.

Românii nu mai vor cenzură de tip comunist.

NapocaNews