De fapt, vorbim despre strecurarea pe piața de artă a unor falsuri, nici măcar unice, prin care pungașii încearcă să se căpătuiască financiar… Iar despre asta pare a fi vorba și în expoziția de la Muzeul Național de Artă… Pentru că un fals nu ajunge întâmplător într-o expoziție girată prin însăși dimensiunea de panteon cultural a instituției curatoare… Iar când vorbim de mai multe lucrări falsificate, este clar că ticăloșenia de sistem a cangrenat, prin tumorile de interese, osatura a ceea ce mai rămăsese un spațiu neatins de pecinginea mârlăniei și autosuficienței…
Sigur, îndreptarea ar putea fi simplă (dar nu și dacă avem o expunere politică girând peste „curatoriul” falsului cultural!)… Izolarea lucrărilor suspecte de respectabilele opere aduse din cadrul unor instituții internaționale… Mai bine spus, invers, pentru că pecinginea desconsiderării se întinde dinspre lucrările stricate prin falsificare… Ba, nici nu ar fi trebuit permisă amestecarea unor lucrări respectabile (la nivel de proveniență și certificare) aduse din mari muzee ale lumii cu blufurile unor colecții private… Într-un demers de căpătuială cu o pseudoautenticitate care să asigure vânzarea minciunilor la prețul (deja suspect de politic) cel mai bun… Poate chiar și pătrunderea în zona exclusivistă a schimburile internaționale intermuzeale, prin încercarea de expunere a unor falsuri în marile muzee ale lumii…
Și nu, nu despre certificarea exponatelor prin verificarea actelor de proveniență, cum încercă sistemul politic al omului de necultură să dreagă falsul care a mânjit realul, este vorba… Ci al lucrărilor în sine… Pentru că, întotdeauna, iar asta este o caracteristică a lumii falsurilor, actele vor fi în regulă, oricând găsindu-se un expert în foame gata să autentifice o bizarerie ce nu ar trebui să apară în spațiul public… Și nu trebuie să uităm că Muzeul Național de Artă are proprii restauratorii care ar trebui să privească exponatele dubioase… Nu actele de provenință… Pentru că acolo se pot ascunde cele mai bune falsuri…
Și nu este doar un moment nefericit pentru artă… Ci unul care putea afecta grav imaginea instituțiilor noastre de cultură… Până acolo încât să ne trezim că marile noastre lucrări nu vor mai fi dorite în expozițiile unor instituții celebre sau va fi nevoie de expertize și contraexpertizei costisitoare… Pentru că ignoranța și nepăsarea de azi își vor avea propriile costuri la nivelul zilei de mâine… Și pentru ce? Pentru ca niște mârlani infracționali să încerce să intre pe piața marilor vânzări de artă prin girul de autentificare a unei expoziții?… Dacă nu protejăm arta de minciunea speculativă (iată, și politică!), atunci putem expune orice în muzeele noastre… Chiar și cioburi de sticlă de hidrant, poate cu mult mai grăitoare decât unele lucrări știute a fi fost captive falsității rostogolite…
