Joi, 1 februarie a.c.la ora 11, a avut loc ședința lunară a cenaclului literar “Al.Florin Țene “ din cadrul Centrului de Zi pentru Vârstnici nr.2, de pe strada Decebal nr.21, Cluj-Napoca.

În fața unui numeros public iubitor de cultură, scriitorul Al.Florin Țene, președintele fondator al cenaclului de acum 22 de ani, a prezentat ordinea de zi.

La început i-a dat cuvântul scriitoarei prof.Antonia Bodea care a vorbit foarte documentat despre “România- istorie și ideal în cele 5 Scrisori ale lui Mihai Eminescu.“.Scriitoarea a analizat tradiția epistolelor și scrisorile scriitorilor Eminescu și Grigore Alexandrescu, în care Poetul Național a ridicat problema socială, etică și de moralitate,Specie care vine din antichitate.Cuvântarea scriitoarei a fost viu aplaudată de numertoasa asistență.

În continuare scriitorul Al.Florin Țene a prezentat cartea poetei Titina Nica Țene, intitulată”Poezii alese “ volum scris în limba română și în engleză, traducerea fiind realizată de scriitoarea Mariana Zavati Gardner.Antonia Bodea a citit cronica publicată în revista “Luceafărul” și “Napoca News”, semnată de criticul literar prof. Mircea Daroși, în care se concluzionează:”Poezia doamnei Titina Nica Țene este construită pe scoclul unei sincerityăți depline și poartă în miezul ei acel aer de prospețime și naturalețe, cum rar se întâmplă la poeții generației tinere.Prin traducerea ei în limba lui Shakespeare, autoarea își va atrage iubitorii de poezie de pretutindeni.“ În acest contest poeta Titina Nica Țene a citit un buchet de poeme, mult apreciate de public.

Cristina Marian a delectat publicul cu un frumos recital poetic.

Doamna Cornelia Natalia Micușan și-a prezentat cele două cărți de proză:” Destine ardelene paralele și intersectate“ și“Puterea rugăciuni. “.Cărți apreciate de cei aflați în prezidiu.

În cadrul tradiționalei rubici permanente “Clio” susținută de profesorul de istorie Vasile Sfârlea a vorbit, bine documentat despre Ioan Căian cel care a promovat cântecul popular în capitala Franței, personalitate promovată în cartea lui Vasile Moceanu. O noutate inedită a fost citirea scrisorii soției lui Liviu Rebreanu, Fani, când romancierul a publicat romanul “Ion “:”Liviu meu,

Nici o emoție din viața mea nu poate egala vijelia de sentimente care m-a încercat la primirea vestei terminării lui “Ion”. Zile și nopți, luni și ani, mi-ai împletit iubirea în sufletul tău, alături de acest “Ion “. Aș vrea să-ți sărut mâna, care ani întregi fără preget, în mijlocul lucrurilor și a grijilor, a așternut pe hârtie, la comanda geniului tău, slovă lângă slovă, ca să-mi dăruiești mie neasemuitul tău Ion. Sunt mândră! Fani“

Ședința s-a înceheiat cu discuți pe marginea celor prezentate.

Viitoarea ședință va avea loc în data de 7 martie, ora 11.

Victor Roșianu