În 6 martie 1945 se instaura oficial regimul comunist în București, impus de Uniunea Sovietică. În data de 9 martie este marcată Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, perioadă în care aproximativ 2.000.000 de oameni au trecut prin ceea ce s-a numit Gulagul românesc, atât încarcerați cât și deportați.
Perioada care a urmat rămâne cea mai neagră pagină din istoria modernă a țării noastre, toți opozanții regimului fiind aruncați în temnițe, lagăre de muncă, supuși unor tratamente inumane, pe care cu greu și le poate imagina o minte sănătoasă, astfel încât câteva sute de mii dintre aceștia nu s-au mai întors acasă, la familii, niciodată. Familii ce n-au avut „privilegiul” să cunoască adevărul despre motivele și conjunctura dispariției, neavând un loc în cimitir unde să îi plângă… Cei care s-au întors au venit bolnavi, vădit slăbiți fizic, mulți afectați psihic și emoțional, plecând din această viață cu răni sufletești neînchise… și pe corp cu cicatrici de la „tratamentele” din acel iad…
Calvarul nu a luat însă sfârșit odată cu eliberarea din închisori. Persecuțiile, marginalizarea socială, urmărirea de Securitate, eticheta de „bandit”, limitarea anumitor drepturi și libertăți nu au încetat niciodată atât pentru ei cât și pentru familiile lor.
Nu avem voie să uităm că acești martiri, acești Sfinți ai închisorilor, au pus lupta pentru credință și țară, lupta împotriva comunismului, din dragoste de țară și de neam, mai presus de însăși viața și libertatea lor și a familiilor lor.
Probabil nu întâmplător, la doar câteva zile distanță, în data de 9 martie, este marcată Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, perioadă în care aproximativ 2.000.000 de oameni au trecut prin ceea ce s-a numit Gulagul românesc, atât încarcerați cât și deportați.
Prin jertfa, prin chinul, prin lupta lor au dat demnitate neamului românesc, ne-au transmis și nouă, urmașilor, demnitate. Am putea învăța din exemplul dat de ei ce înseamnă caracterul puternic și integru, puterea de sacrificiu pentru un bine al țării tale, al semenilor tăi, iubirea de aproape și puterea Credinței și nu în ultimul rând, am putea învăța despre unitate.
Ei au rezistat în închisori pentru că erau uniți. Nu mai conta acolo din ce partid făcuseră vreodată parte sau nu, erau uniți în cuget și simțire indiferent de simpatii politice anterioare, indiferent de religie… Un singur țel: apărarea țării de comunism.
În aceste zile măcar, să ne îndreptăm ochii spre cerul pe care ei nu l-au văzut în anii grei de temniță și să le mulțumim. Să fim recunoscători. Să ne pese. Să fim mândri că suntem urmași ai lor. Să încercăm să fim demni de părinții, bunicii, înaintașii noștri.
Și nu în ultimul rând, să le cerem iertare în numele unor voci care încearcă, în mod nejustificat și tocmai de aceea de neînțeles pentru noi, să le știrbească meritele, să le conteste, să schimbe sensul luptei lor de rezistență împotriva comunismului, scoțându-i în afara legii… Încearcă să îi judece încă o dată… acum… după moartea lor, când nu se mai pot apăra… la fel ca în anii de tristă amintire când în sentințe era scris „ce era nevoie” pentru a da greutate condamnărilor, de cele mai multe ori fără legătură cu adevărul… Să ne iertați, să îi iertați!
Noi vom fi mereu aici, să vă cinstim memoria cum se cuvine! Dumnezeu să vă odihnească pe toți!
Florin Palas
