Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează, în perioada 8-12 aprilie 2024, cea de-a 13-a ediție a campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBBEAR dă startul!”.

Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.30, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18) și va fi precedată de o acțiune de informare și conștientizare susținută de studenții voluntari ai UBB.

„Donăm împreună, UBBEAR dă startul!” nu e o simplă campanie de donare de sânge. Devenită tradiție a comunității UBB, ea se dorește a fi mult mai mult decât o acțiune punctuală de donare, mai ales în contextul programului strategic UBBMed.

Am încercat, în cei peste 7 ani de când organizăm această campanie, să generăm un comportament constant în direcția donării de sânge, să informăm comunitatea clujeană cu privire la importanța acestui gest și, mai mult decât atât, să formăm o comunitate studențească implicată activ, prin activitatea de voluntariat, în problemele comunității. Credem că am reușit, întrucât studenții care ni se alătură sunt an de an mai numeroși, mai entuziaști și mai dornici să se implice, iar numărul donatorilor a crescut și el de la an la an, ceea ce ne bucură”, afirmă reprezentanții UBB.

Persoanele care doresc să doneze sânge se pot înscrie utilizând aplicația BlooDoChallenge, disponibilă în  Google Play și App Store, iar în cazul în care programările disponibile în aplicație se vor epuiza, pot fi alese intervalele orare din calendarul special (GMT+02:00 – Ora Europei de Est – București). Datorită numărului mare de donatori din perioada campaniei, doar persoanele înscrise în aplicație sau în calendarul special vor putea dona. Pentru buna organizare şi desfăşurare a acțiunii, potențialii donatori sunt rugați să opteze doar pentru una dintre cele două modalități de înscriere.

Printre partenerii care s-au alăturat în acest an iniţiativei UBB se numără: Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (CSUBB), Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), FC Universitatea Cluj și Restaurantul Colegiul Academic.

Radu Ștefan