Procuratura a clasat dosarul penal (945/278/P/2023) deschis împotriva mea pentru ridicarea celor 150 de cruci în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului!
Decizia mi-a fost înmânată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, în ziua de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruință.
Plângerile în urma cărora s-au deschis doua dosare, reunite apoi în unul singur, au fost formulate de președintele Consiliului Județean Harghita, Primăria Sânmartin și Alianța Maghiarilor din Transilvania, acuzațiile fiind instigare publică, incitare la ură, violență și discriminare, instigare la distrugere, instigare la tulburare de posesie, profanare de morminte, executarea fără autorizație de construire a unor lucrări în cimitir. Procuratura a constatat că fapta nu există în cazul primelor acuzații. In ceea ce privește ridicarea celor 150 de cruci comemorative din lemn, s-a constatat că deși există posibilitatea ca acestea să fi fost ,,montate” fără autorizație, respectiva acțiune nu intră în sfera penală, deoarece Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului ,,nu se află în zona de protecție a monumentelor istorice”, Cimitirul neavând așadar statut de monument istoric.
Reamintim că în vara anului trecut, în urma unei decizii judecătorești câștigate de partea maghiară, au fost demolate din Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului cele 52 de cruci din beton si Monumentul ridicate de către Primăria Dărmănești. La scurt timp după aceea, Asociația Calea Neamului sprijinită de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și sute de oameni din întreaga țară au ridicat în loc, 150 cruci din lemn și o cruce mare de tip monument, în memoria celor 150 de militari eroi ai Armatei Române care si-au dat viața în Primului Război Mondial pentru reîntregirea României. Am ridicat astfel la loc onoarea Armatei Române, am restabilit memoria țăranilor în opinci militare și a ofițerilor care s-au jertfit pe câmpul de luptă! Am considerat că toți acești eroi au măcar dreptul la o cruce de căpătâi din lemn, pentru ca urmașii lor de astăzi să le poată aprinde o lumânare și o rugăciune. Am fost îndreptățiți să facem acest gest creștinesc, cu atât mai mult cu cât, cimitirul de la Valea Uzului a fost înființat în 1927, ca Cimitir Internațional al Eroilor, unde să-și aibă locul așadar toți militarii căzuți în război, indiferent de naționalitate, deci bineînțeles si cei români.
Intoleranța și iredentismul unor lideri politici maghiari au distrus în două rânduri acest caracter Internațional al Cimitirului, în 1994 când au eliminat toate însemnele creștine ale ostașilor români, punând în schimb 600 de cruci cu însemne maghiare (steagul Ungariei), fără să aibă în acest sens nicio autorizație și în 2023 când au reușit să determine demolarea crucilor ridicate de Primăria Dărmănești.
De această dată însă planurile lor au fost oprite.
Noi românii, nu vrem să se dărâme nicio cruce, indiferent la ce căpătâi a fost pusă. Dorim pace, vrem să ne cinstim eroii, memoria lor este una dintre puținele proprietăți care ne-au mai rămas românești în această țară și nu, nu vom renunța în ruptul capului la ea!
Mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Dr. Mihai Tîrnovreanu
(Sursa: Facebook)