Încep înscrierile la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca.

Concurs pentru agenți de poliție la Cluj-Napoca

Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” anunță deschiderea înscrierilor pentru sesiunea aprilie- iulie. 300 de locuri au fost scoase la concurs.

Sunt așteptați la înscrieri toți cei dornici să urmeze o carieră în aplicarea legii și să servească comunitatea cu devotament și integritate.

Înscrierea la concurs va avea loc în perioada 24 aprilie- 14 mai și reprezintă o oportunitate pentru tinerii dornici să devină agenți de poliție, aceștia urmând a fi instruiți și formați astfel încât să facă față cu succes provocărilor și responsabilităților specifice acestei profesii.

Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să îndeplinească anumite criterii, precum: vârsta minima de 18 ani, absolvirea liceului, cetațenia română, dar și să beneficieze de o stare de sănătate fizică și psihică corespunzătoare.

Mai multe detalii despre înscriere, actele necesare pentru dosarul de recrutare sau calendarul probelor pot fi regăsite aici.

 

Andreea Coța – Radio Cluj

Foto: scoalapolcj.ro