Sfinții Părinți au rânduit, ca a treia duminică din Postul Mare să fie Duminica Sfintei Cruci, ca îndemn, nădejde și țel pentru credincios de a se întâri și duce greul postului până la Paști – Ziua Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos. Dacă în prima săptămână, la Duminica Ortodoxiei, credinciosul e îndemnat să păstreze cu sfințenie calea cea dreaptă și adevărată, cea de a doua duminică din Postul Mare este dedicată lui Grigore Palama, ce din punct de vedere teologic reprezintă biruința învățăturii ortodoxe în analiza Luminii Taborice. Iar a treia duminică este dedicată Sfintei Cruce, ca și exemplu hristic de urmat și de întărire duhovnicească. Să nu slăbească râvna postitoare a credinciosului ortodox pe calea mântuirii. Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că, așa cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieții, tot astfel, în mijlocul Postului Mare avem și noi sărbătoarea Sfintei Cruci celei de viață făcătoare. În „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, ieromonahul Macarie Simonopetritul consemnează că, într-un manuscris de la Ierusalim din secolul al XIII-lea, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. Astfel, el completează sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, dar şi pe cea a procesiunii Crucii din 1 august, care ne amintește de victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Crucii la Ierusalim, în anul 630. Cinstirea Sfintei Cruci la jumătatea Postului Paștilor ar avea la origine mutarea, de la Ierusalim la Apamea (Siria), a unui fragment din Crucea Răstignirii. Acesta a fost trimis de către Arhiepiscopul Ierusalimului de atunci, confratelui său Alpheios, Episcopul Apameei, pentru a-l ajuta în construirea unei biserici. Macarie Simonopetritul subliniază în scrierile sale că ridicarea Crucii în mijlocul Postului Mare îI împarte pe acesta în două jumătăți egale, făcându-l asemănător unui stadion. Odată trecută borna Săptămânii a IV-a, restul parcursului e de acum mai uşor, așa cum auzim și în cântarea din lunea Săptămânii a V-a. „Trecând, credincioșilor, cu Dumnezeu, de borna (nyssa) timpului înfrânării, să alergăm tinerește și partea rămasă a postului și să purtăm cununa!” (Slujba Utreniei, Oda VIII, canonul al II-lea, troparul al II-lea). Dar cununa este cea cu spini la fel ca a Mântuitorului.
Parafrazând pe Constantin Noica scriind despre cruce, care făcea referiri la Coloana Infinitului sculptată de Brâncuși, pot spune că aceasta, reprezintă chintesența trăirii duhovniceși creștine ancestrale. Crucea este o înălțare pe verticală și orizontală. Pe verticală, Crucea este Coloana Infinitului a lui Brîncuși, care leagă pământul de cer și pe om de Dumnezeu. Pe orizontală brațele Crucii sunt brațele lui Hristos, care de pe Crucea Golgotei ne îmbrățișează pe toți, ca într-o celebră poezie a poetului rus Vladimir Vîsoțki – ”Ale paradisului mere de aur”. Deci Crucea este începutul și sfârșitul lumii, de fapt, infinitul creației din energii necreate. Cine are în față Crucea poate duce Postul spre marea bucurie a Învierii de Paști. Însă pe lumea aceasta, premiul Postului Mare nu este fariseica îmbuibare și neînfrânare după Paști, ci starea de nepătimire care se obține prin a urma Calea spinoasă și grea a Crucii. Trecerea Postului Mare nu înseamnă pentru credinciosul ortodox obținerea unui premiu lumesc, ci doar încoronarea cu cununa de spini a Golgotei lui Hristos, singura Cale care ne poate duce la bucuria mântuitoare a Judecății de Apoi din Ziua Învierii. În Postul Mare, Sfânta Cruce este Calea, Adevărul și Viața nu pentru lumea aceasta stricăcioasă și trecătoare, ci pentru viața veșnică. Țelul omului nu este viața, ci Învierea mântuitoare. Interesant că Hristos ne-a spus în Evanghelii un lucru pe care apostolii și ucenicii nu l-au înțeles atunci, cum nici noi nu înțelegem azi. Iisus, înainte de calvarul Golgotei și răstignirea pe Cruce, spunea: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Luca 9:23-27). Apostolii și ucenicii, care nu știau planul dumnezeiesc, că va urma crucificarea pe Golgota a Mântuitorului, l-au privit uimiți pe Iisus și nu au înțeles nimic, așa cum nu înțelegem nici noi astăzi. Crucea nu este simbolică, ci trăitoare, de fapt singura cale ce ne duce la încoronarea cu coroana de spini pe calea suferințelor și renunțărilor în lumea aceasta, pentru a pregusta mai apoi marea bucurie a Învierii și mântuitoare a Judecății de Apoi, în acea zi veșnică de Paști. Să avem un post cât mai greu pentru că doar astfel vom putea nădăjdui la bucuria mântuitoare, nu pe lumea aceasta, ci în viața veșnică după Înviere!
Ionuț Țene
