Mihail Neamţu, candidat AUR la alegerile europarlamentare, pe locul 10 pe listă, a declarat, duminică, faptul că în 9 iunie alegătorii sunt chemaţi la „o cruciadă a bunului simţ aşa cum înaintaşii noştri s-au luptat pentru credinţă, pentru familie”. El a afirmat că AUR are o „armată de cruciaţi care va merge la Bruxelles să se lupte cu căpuşele acestea ale tranziţiei”.

„Sunteţi mulţi şi suntem tot mai mulţi şi sunt onorat şi bucuros pentru că m-aţi primit într-o echipă de AUR. Vă mulţumesc. Fraţilor, suntem aici aproape de mormântul lui Vlad Ţepeş, suntem aici într-un loc sfânt pe unde a păşit Mircea însuşi mână-n luptă, vijelia îngrozitoare, care vine, vine, vine, calcă totul în picioare, spunea acelaşi Eminescu. Suntem aici la Curtea Domnească, unde Petru Cercel şi mai târziu Constantin Brâncoveanu au înfrumuseţat această ţară numită România. Păşim pe locuri care ne obligă şi în faţa acestei incredibile imagini a măreţiei româneşti suntem chemaţi şi obligaţi să ne ridicăm unii pe ceilalţi la o luptă şi la o bătălie pentru viitor”, a declarat Mihail Neamţu.

Acesta a mai spus că europarlamentarii AUR se vor lupta cu „căpuşele tranziţiei”.

„Fraţi români, aici s-a scris istorie pentru ca noi să fim cei de astăzi mai puternici ca oricând şi suntem în 2024, în 9 iunie, chemaţi la o cruciadă a bunului simţ aşa cum înaintaşii noştri s-au luptat pentru Evanghelie, pentru credinţă, pentru familie, pentru libertate şi pentru neam şi noi avem aici o armată de cruciaţi care va merge la Bruxelles să se lupte. Cu cine? Să se lupte cu căpuşele acestea ale tranziţiei, să se lupte cu rechinii care ne-au băgat pe gât contractele Pfizer. Să se lupte cu cei care schimbă definiţia normalităţii. Să se lupte cu cei care calcă în picioare valoarea bisericii şi mai ales memoria strămoşilor noştri. Aceşti cruciaţi ai bunului simţ, aceşti români de AUR se vor duce în 9 iunie şi vor face ce a făcut Ţepeş într-o noapte când sultanul a plecat de aici, de la Târgovişte, temător pentru că a înţeles puterea acestui voievod”, a mai transmis Neamţu.

NapocaNews