Reprezentanții Oficiului Tehnic Comun al Bisericii Sf. Mormânt din Ierusalim au transmis, săptămâna trecută, estimarea lor cu privire la numărul pelerinilor care vor fi prezenți la Ceremonia Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare.

Arhitectul Bisericii Învierii, Theodosios Mitropoulos, și arhitectul Frăției Franciscane, Nagib Naser, au transmis un aviz Poliției, în care preconizează că în interiorul și la exteriorul Sfântului Mormânt vor fi cel mult 4.200 de persoane în Sâmbăta Mare.

Săptămâna trecută, Poliția Israeliană s-a întâlnit cu Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, pentru a discuta aspecte legate de slujbele de la Biserica Sfântului Mormânt în Săptămâna Mare și de Paști.

S-au împlinit șase luni de când Israelul este în război cu Palestina, timp în care bilanțul victimelor a depășit 33.000. Atacul recent al Iranului împotriva Israelului a contribuit la nesiguranța resimțită în Orientul Mijlociu.

Ediculul care adăpostește Mormântul Domnului din Biserica Învierii de la Ierusalim. Foto: Patriarhia Ierusalimului

Părinții aghiotafiți sunt obișnuiți cu pericolul atacurilor, dar și conștienți că instabilitatea din regiune îi ține pe pelerini la distanță de Locurile Sfinte, informează Ortodoxia News Agency. De exemplu, anul acesta, Biserica Bulgariei nu va trimite delegație la Ceremonia Sfintei Lumini de la Ierusalim.

NapocaNews, Foto credit: Facebook / Patriarhia Ierusalimului (arhivă)