Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, ajuns la vârsta unei mature înțelepciuni, susține într-un editorial că prevede o finală prezidențială Gușă-Geoană la alegerile din septembrie. SRS subliniază că ”jurnalistul și analistul Cozmin Gușă, cu doctorat obținut cum scrie la carte în geopolitică a decis, după ce în prealabil s-a consultat cu câțiva jurnaliști din grupul Gold FM, să facă un pas îndrăzneț. Și deosebit de riscant. Să se înscrie în cursa prezidențială. În calitate de suveranist. Gestul nu este, în opinia mea, atât de hazardat cât pare în aparență. Cozmin Gușă a analizat și a intuit corect faptul că cele mai importante candidaturi despre care s-a vorbit până acum se pot topi în neant. Se pot duce pe apa sâmbetei. Dar ceea ce lui Cozmin Gușă cred că i-a scăpat este că, dacă va avea succes, se va întâlni în finală cu un personaj pe care îl disprețuiește. Dar căruia i-a fost totuși strateg de campanie. Mircea Geoană. Ar fi un deznodământ extrem de interesant.” SRS prevede o finală prezidențială Geoană – Gușă, ca o confruntare dintre globaliști/progresiși și suveraniști/patrioți. De altfel, jurnalistul și consultantul Cozmin Gușă a condiționat o candidatură la primăria generală a Capitalei de o anunțare a candidaturii lui George Simion, liderul AUR, la alegerile prezidențiale din septembrie. De fapt, Gușă propunea, în subsidiar, un tandem viitor la conducerea României: Simion- Gușă. Nu intru în acest editorial în culisele anulării acestui mega-proiect politic (legat și de liderii Lulea sau Târziu), dar trebuie să consemnez că ieșirea lui Cozmin Gușă din cursa pentru primăria generală a Capitalei l-a propulsat, de fapt, spre scenariul neașteptat și surprinzător al candidaturii la președinția României. Anunțul lui Gușă a fost o surpriză pentru toți jurnaliștii și analiștii politici români.

Mircea Geoană pe vremea când a fost președinte pentru o noapte

Pe de altă parte, actorul și filosoful Dan Puric, aflat pentru câteva zile în pelerinaj la Sfântul Munte Athos, a conferențiat într-un mod insolit la Schitul românesc Sfântul Nicolae din Kapsala, chiar în fața chiliei Sfântului, la rugămințile câtorva zeci de români aflați și ei tot în pelerinaj. Actorul Dan Puric a afirmat, în fața pelerinilor care au preferat ”Athosul, nu Bruxellul”, că va candida la președinție doar când îl va suna Vladimir Putin. Dincolo de atitudinea ludică a actorului, Dan Puric poate fi un candidat redutabil la președinția României – la fel ca și Gușă – adunând voturile suveraniștilor, nu numai din AUR, dar și din grupările naționalist-creștine provenite din anii `90. Problema de care se teme, poate, Dan Puric este fostul dosar la CNSAS ( în urma unei informații direct de la sursă s-a dovedit ca Dan Puric nu a colaborat cu fosta Securitate – nota mea IȚ) și faptul că nu-l sprijină din spate un partid puternic cum ar fi AUR. De altfel, există și propuneri din rândul activului suveranist privind posibile candidaturi, ale senatorului AUR Claudiu Târziu pentru președinție, inclusiv a liderului George Simion, președintele partidului, care pe rețelele de socializare pune întrebări dacă este susținut de români pentru a candida la prima funcție în stat. Deci, pe partea suveranistă lucrurile se joacă în continuare. Pe plan european, mișcarea suveranistă devine tot mai puternică și ar putea aduce pentru prima oară după 34 de ani în fruntea României un președinte patriot, cu profil de suveranist. Dar dincolo de conflictul dintre globalism și suveranism, consider că anul acesta se poate juca o finală prezidențială dintre un candidat patriot și unul progresist, pe principala temă actuală care creează frisoane românilor cu un conflict militar la graniță: pace sau război. Românii vor alege președintele păcii sau un lider din conducerea NATO, care vrea o mai mare implicare militară pe frontul de est în Ucraina. ”Partidul Comasat Român” (alianța posibilă pe 8 ani dintre PNL și PSD) nu a scos pe piața politică, încă, un lider credibil la prezidențiale, deci proiectul cu un candidat prezidențial ”independent„ Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO în plin război cu Rusia, devine tot mai credibil pentru aparatul strategic politico-militar american și european din România. Deci confruntarea prezidențială din septembrie se va da între un candidat patriot și suveranist, care dorește pacea în țară și buna înțelegere cu vecinii, și un candidat al sistemului, o ”păpușă” NATO, care dorește continuare războiului până la victoria finală împotriva Moscovei? În consecință, paradigma acestor alegeri nu este neapărat conflictul dintre globalism și suveranism (progresism contra credință) – cum corect subliniază SRS, dar nu total – ci una mult mai largă și profundă, precum și extrem de actuală pentru români: război sau pace. Va veni la putere în România, candidatul războiului sau al contra-războiului? Va fi pace sau război? Va fi finala prezidențială preconizată de SRS? Ne apropiem de o luptă pe viață și pe moarte pentru liniștea, pacea și viitorul copiilor noștri.

Ionuț Țene