Au așteptat sa plece. Procurorul general Alex Florenţa îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990, au declarat surse judiciare miercuri, 3 aprilie.

Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei, arată Agerpres.

Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.

Practic, procurorii trebuie să refacă întreaga procedură, inclusiv să ceară aviz de la şeful statului pentru punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu.

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

NapocaNews