+27 mai – 61 de ani de la naşterea în Ceruri a mărturisitorului Gheorghe Jimboiu, care „a murit în stadiu de sfinţenie”. Mărturii ale lui Ioan Ianolide, Dumitru Bordeianu, Nicolae Purcărea, Părintelui Liviu Brânzaș și ale Părintelui Mihail Lungeanu. ,,Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui”
Mărturisitorul Nicolae Purcărea vorbea cu mare evlavie despre fratele său de luptă Gheorghe Jimboiu, cu care împărtăşise încă din timpul lui Antonescu temniţa Aiudului, fiind camarazi în Frăţiile de Cruce. Ulterior, cei doi prieteni au fost conducători ai organizaţiei studenţeşti anticomuniste “Andrei Mureșanu” din Braşov. A fost arestat în noaptea de 14-15 mai 1948. Credinţa a fost marea virtute a lui Gheorghe Jimboiu, fiind unul dintre ucenicii mărturisitorului Traian Trifan şi prieten al sfântului închisorilor, Valeriu Gafencu. Era un tânăr cu inima bună, care nu putea face rău nimănui. A preferat să moară decât să devină delator. Avea rugăciunea inimii, devenind un model de trăire românească şi ortodoxă pentru fraţii de cruce de la Piteşti, Târgu Ocna şi Aiud. Din temniţa Aiudului, acolo unde-i începuse calvarul, avea să plece la Domnul după 15 ani de suferinţă asumată ca o chemare şi pusă în slujba lui Hristos, spre mântuirea Neamului Românesc. “Gheorghe Jimboiu a murit în stadiu de sfinţenie”, avea să spună Părintele Liviu Brânzaş, un alt pătimitor şi luminător al temniţelor comuniste, care concluziona: “Viaţa lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine plăcută lui Dumnezeu. El trebuie să intre alături de Valeriu Gafencu şi de alţi tineri români morţi în închisoare, în galeria sfinţilor români, care au trăit o tinereţe sfântă, încununată cu jertfa supremă pentru învierea neamului românesc, constituind înălţătoare pildă pentru generaţiile viitoare”.
Despre sfințenia lui Gheorge Jimboiu au mai depus mărturie, printre alții, Ioan Ianolide („Valeriu Gafencu excela în cuvânt, iar Gheorghe Jimboiu în faptă”), Dumitru Bordeianu („n-am întâlnit un altul, indiferent de vârstă sau pregătire, care să înţeleagă Ortodoxia şi să iubească pe Hristos ca Jimboiu”) și Nicolae Purcărea, care a fost și ultimul deținut politic care l-a văzut înainte de a fi îngropat: „A trebuit să construiesc ceva: să fac o morgă, o cameră betonată cu o masă de ciment, unde să depună morţii. Neplăcută muncă! Chiar amicii mei ziceau: morga lui Nae!
Şi, într-o zi, ducându-mă să văd ce-i pe-acolo, peste cine dau, chircit pe masă? Era Gicu Jimboiu, prietenul meu cel mai bun! A fost o întâlnire care m-a dărâmat. Orice om, oricât ar fi de tare, când vede un schelet, o mortăciune, simte cum i se ridică părul în cap. Te faci mic şi tu. Vreau să vă spun că oricât ne vom crede de puternici, nu e adevărat, suntem mici, suntem slabi, suntem neputincioşi, numai o greutate s-avem în cale şi atunci ne dăm seama de acest lucru. Cât de mici, cât de neputincioşi suntem! Când omul este confruntat cu moartea, se simte mai mic, mai dărâmat, mai neputincios. Ceea ce este de reţinut este aceasta: dacă omul reuşeşte să se depăşească câtuşi de puţin, să urce o treaptă, două, spre cer, face mare lucru. Am făcut o mică rugăciune pentru el: „La ziua Judecăţii ai milă, Doamne, de noi! Şi dacă crezi că faptele noastre au fost de folosinţă neamului, societăţii, omului, iartă-ne, Doamne, pentru cele rele pe care le-am făcut”.
Doi preoți mărturisitori, care au cunoscut, la rândul lor, iadul temnițelor bolșevice, aveau să depună mărturie despre desăvârșirea creștină a lui Gheorghe Jimboiu. Astfel, Părintele Mihail Lungeanu, împreună pătimitor cu acesta în Penitenciarul Spital Târgu Ocna, spunea că: „Era unul din cei mai curaţi. De la el am aflat că după şase luni de stăruinţă, a primit darul Rugăciunii inimii. Se ruga întruna. Noaptea, dacă te trezeai, îl vedeai şezând, cu capul în piept: spunea rugăciunea. Era de o curăţie rar întâlnită. Îmi spunea despre ceea ce simte la rugăciune. Mai apoi, din cărţile pe care le-am citit, am înţeles că el a ajuns să trăiască stările de care vorbesc Sfinţii Părinţi”, iar Părintele Liviu Brânzaș mărturisea că are credinţa că „numai pentru oameni ca Gheorghe Jimboiu, mai rabdă Dumnezeu această lume!”
Pentru rugăciunile sfinţilor din închisorile comuniste, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!
Florin Palas
