Antrenorul Dan Petrescu a revenit, marți, 30 aprilie, la conducerea tehnică a formaţiei CFR Cluj, el aflându-se astfel la al patrulea mandat la gruparea ardeleană.

 

Petrescu a pregătit-o pe CFR în alte trei mandate, iunie 2017 – iunie 2018, martie 2019 – noiembrie 2020, respectiv august 2021 – iunie 2023, contribuind la ultimele cinci titluri de campioană ale echipei clujene.

Tehnicianul preia postul de antrenor principal al formaţiei ardelene lăsat liber de Adrian Mutu, cel care a demisionat în 3 aprilie.

De la acel moment, interimatul a fost asigurat de antrenorii Francisc Dican şi Ovidiu Hoban.

Dan Petrescu a antrenat ultima oară formația sud-coreeană Jeonbuk Hyundai.

Petrescu a preluat echipa sud-coreeană în iunie anul trecut, iar în primul sezon a încheiat pe locul al patrulea, jucând şi finala Cupei Coreei de Sud.

În actualul sezon, în cinci etape cât Dan Petrescu a stat pe banca tehnică, formația sa a obţinut doar trei puncte, iar luna trecută a fost eliminată din sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei.

 

Ovidiu Tebu – Sursa: Radio Cluj