A fost o nouă Noapte a Muzeelor memorabilă pentru instituția noastră, a douăzecea pe plan european și național și a zecea de când, într-un număr atât de mare, ne treceți pragul. Și în seara zilei de 18 mai 2024, peste 900 de vizitatori au dorit să descopere un spațiu cultural și spiritual aparte din inima Clujului.

Evenimentul special pe care Muzeul nostru și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca l-au pregătit, vernisajul expoziției temporare „Iconografii”, a reunit, alături de cei doi ierarhi ai Eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, numeroși profesori de la Facultatea de Teologie și studenți într-un număr foarte mare. Tuturor, într-o efervescență și într-o bucurie vie, li s-au alăturat familii, grupuri de tineri și seniori ieșiți la o „plimbare culturală”. Ierarhii noștri au vorbit despre frumusețea celor peste 80 de lucrări expuse, subliniind armonia îngemănării iconografiei contemporane cu vechile icoane de patrimoniu splendid restaurate în ultimii ani.

Cei trei curatori ai expoziției, Pr. Conf. Univ. Dr. Marin Cotețiu, Arhid. Lect. Univ. Dr. Nicolae Balan și Dr. Paul Ersilian Roșca, Directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, au expus principalele coordonate ale expoziției, evidențiind colaborarea strânsă dintre cele două instituții organizatoare ale evenimentului. Profesorii Secției Artă Sacră și studenții expozanți au împărtășit celor prezenți, într-un număr foarte mare, experiențele, demersurile și chiar elementele inspiraționale care au stat și stau în spatele realizării acestor opere de artă.

Noaptea Muzeelor s-a încheiat la miezul nopții, atunci când plecarea ultimilor vizitatori a lăsat în urmă un spațiu muzeal plin de energie, lumină și bucuria comuniunii.

A fost o ediție aniversară a Nopții Muzeelor deosebită, un eveniment care nu s-ar fi putut realiza fără dedicarea colectivului Muzeului nostru, a inimoaselor voluntare și a tuturor celor care, în chip văzut sau nevăzut, și-au adus contribuția.

Vă mulțumim tuturor și vă reamintim faptul că expoziția „Iconografii” rămâne deschisă publicului până în data de 9 iunie 2024!

Mai multe fotografii AICI.

Text: Dr. Paul Ersilian Roșca, Director Muzeul Mitropoliei Clujului

Foto: Ionuț Chifa