Președintele României se află zilele acestea într-o vizită la Washington, unde a avut marți seară, 7 mai, o întrevedere cu președintele SUA, Joe Biden, scrie Ziare com

 

Șeful Statelor Unite a felicitat România pentru ajutorul acordat Ucrainei în războiul său de apărare în fața invadatorului rus, dar a propus ca țara noastră să le trimită vecinilor ucraineni și un sistem Patriot. Iohannis a lăsat să se înțeleagă că ia în considerare propunerea, dar a punctat și faptul că nu dorește ca țara noastră să rămână fără acoperire antiaeriană.

„Aţi fost incredibil. Ați sporit și ajutorul pe care l-ați oferit Ucrainei, care este cu adevărat semnificativ. Aţi sprijinit ferm poporul Ucrainei, ați permis ca un număr de refugiați să vină în țara dumneavoastră. Aproximativ 8.000, o mulțime. Și asta e ceva!”, a spus Joe Biden.

Președintele american şi-a exprimat dorinţa ca ţara noastră să trimită Kievului un sistem Patriot. Noi avem însă doar unul funcţional. Cu un război la graniță, Klaus Iohannis spune că nu va lăsa România fără apărarea antiaeriană.

„Există, evident, nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, sisteme avansate. În ultimele săptămâni este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi i-am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi evident ce putem să primim în schimb, pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluţie. Este vorba de un singur sistem Patriot. Credeţi-mă că ştiu mai multe detalii, dar da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba”.

 

Klaus Iohannis este primul șef de stat european care primește un premiu din partea Consiliului Atlantic din SUA, în semn de „recunoaștere pentru cariera sa și rolul său de lider transatlantic” (n.r. Distinguished Internațional Leadership Award). Această distincție vine la finalul mandatului său de președinte al României și într-un moment în care aspiră la funcția de secretar general al NATO.

NapocaNews