Distribuie articolul

În liniștea serii ce înconjoară Mănăstirea Arnota, privesc cerul plin de stele și aduc Slavă lui Dumnezeu pentru toate harurile și darurile pe care le-a revărsat asupra noastră. Clipa de tihnă și bucurie este întregită de mireasma florilor ce împodobesc curtea și împrejurimile mănăstirii, vântul adie purtând în valuri parfumul teiului de la intrare care este un adevărat balsam pentru sufletele zbuciumate de zarva cotidiană. Întâlnirea cu maica Domina a fost emoționantă, sfaturile și binecuvântările sale au alinat durerile și au alungat grijile doamnelor care m-au însoțit. Vatră de cultură și spiritualitate, mănăstirea Arnota este păstorită cu pricepere și dăruire de maica stareță Ambrozia. „Iar sus de tot acolo unde atârnă negurile, deosebești printre ele, ca lungă pată albă, Arnota, care strălucește, de departe, în noapte […] Bisericuța, spoită mai deunăzi, are tipul curat al clădirilor lui Matei-Vodă, căci Brîncoveanu, a dres aici numai o fântînă. Pridvorul e închis; pe lături zimți, cîte trei ferești, ocnițe rotunde, deschise sus, iar în rîndul de jos închise; un singur ciubuc la mijloc, fără săpături. În pronaos doarme într-un mormînt înalt, de marmoră, cu săpături ce înfățișează tunuri, tobe, semn de războiu și stema țerii, Matei Basarab, iubitul Domn și părinte bătrîn. La picioarele sale stă Danciul din Brîncoveni, ale cărui rămășițe au fost aduse din Mitropolia de la Alba-Iulia…” – Nicolae Iorga despre Arnota, în lucrarea sa „Sate și mănăstiri din România” . Gândurile îmi zboară la prietenii care au plecat în veșnicie. Chipul blând și luminos al doamnei Olimpia Sava este mai prezent ca oricând. A trecut ceva vreme de când ne-a părăsit însă este greu să vorbesc despre domnia sa la trecut. Dragostea pentru carte, profesia de bibliotecar, dorința de a-i determina pe copii să citească, au fost doar câteva dintre motivele care au determinat-o să înființeze o editură, să publice cărți de versuri și proză pentru copii. Și cum nimic nu este întâmplător , drumurile noastre și preocupările comune ne-au oferit șansa de a ne cunoaște. Vocea caldă și catifelată, zâmbetul fin și ochii pătrunzători erau doar câteva dintre calitățile sale. În timp, am descoperit un Om care a luptat ani la rând cu o boală grea, un Om care s-a zbătut pentru semenii săi, un Om care iubea oamenii și era iubită . Într-o scurtă prezentare publicată pe ’’Însemna Culturale’’, de definea astfel…

’’Ce ar trebui să știm despre d-voastră?

Sunt din Galați, am fost bibliotecara la Școala Nr 33 Galați 23 de ani înainte de pensionare

Ce ne puteți spune despre activitatea d-voastră? (literară, artistică etc.)

– Am publicat 100 de cărți pentru copii
– Sunt administratorul editurii Olimpias, care funcționează din mai 2008

Cum doriți să vă implicați? (cititor, autor, administrator, corector, traducător etc.)

cititor, autor, dacă aveți nevoie, corector’’.

Vorbind despre creațiile sale, membrii cenaclului Arionda, spuneau…

<<În cărțile sale a abordat o vastă tematică, încât opera sa poate fi considerată o adevărată enciclopedie poetico-educativă pentru copii, de fapt, o enciclopedie ludică cu versuri simple, calde, pe înțelesul tuturor. Aceste cărți sunt grupate pe cicluri tematice despre animale, păsări, insecte, pești, despre anotimpuri, cu mirifice descrieri ale naturii. În alte cicluri se referă la sănătatea trupului și sufletului, dar și la năravuri, vicii (cum ar fi fumatul, drogurile etc.). Aduce în atenția copiilor cunoștințe despre bogăția limbii române (sinonime, antonime, paronime, cimilituri, legende, proverbe). Cu forța sa creativă a reușit să realizeze o adevărată enciclopedie a sfinților din calendar. Și în proză are scrieri deosebite (povești, povestiri), precum în volumul „Amintiri de pus la icoană”. Pentru valoroasele scrieri, a obținut multe premii literare, iar unele poezii din volumul „ECO-logice” au fost selectate și incluse în manualele școlare pentru clasele a II-a și a III-a, atât din România, cât și din Republica Moldova. Bogata sa moștenire literară lăsată generațiilor de copii va dura datorită esențelor sale diamantine de iubire>>. Dragostea pentru Dumnezeu, firea ei puternic religioasă se regăsește frecvent în scrierile sale. Pe doamna Olimpia Sava aveam să o văd pentru ultima dată în luna septembrie, anul 2023, când a fost sărbătorită Ziua Limbii Române, la Ivești. Manifestarea coordonată de sora, Tudosia Lazăr a cuprins următoarele activități: o slujbă de pomenire la statuia poetului Ștefan Petică, alocuțiuni la Casa Memorială “Hortensia Papadat Bengescu”, un spectacol de muzică și poezie în primărie și la „ OAZA LUI NĂSTĂSACHE” – ,iar la final a avut loc decernarea diplomelor de excelență . La evenimentul frumos și bine organizat au participat domnului primar Maricel Gheoca, oameni de cultură din toată țara. Împreună cu doamna poetă Lucia Țigănuș Meleacă și părintele Ionel Rusu am stat în tihnă de vorbă cu doamna Olimpia Sava. Avea trupul slăbit de boală dar sufletul plin de speranță. Ne-am bucurat și veselit împreună de clipa întru veșnicie. Din lirica domniei sale am ales câteva versuri…

AŞ VREA…
Aș vrea să trăiesc pe o stea sau pe-un nor,
Să pot străluci de iubire și dor,
Să picur în stropi de iubire și vis,
Sămânță să fiu pentru nou Paradis.

În suflete-aș vrea tuturor să le cânt
Eternă iubire și pașnic cuvânt,
Să sap în adâncuri de inimi, să scot
Necazul, durerea și zbuciumul tot….

Olimpia Sava s-a născut la data de 12 februarie 1952 în satul Bucești, comuna Ivești, județul Galați. A activat toată viața în învățământul preuniversitar, fiind învățător, profesor suplinitor, pedagog, secretar de școală și 22 de ani bibliotecar la Școala nr. 33 din Galați, de unde s-a pensionat în anul 2012.

A înființat, în anul 2000, Cenaclul „Arionda”, care funcționează și în prezent, la Școala nr. 33 Galați, apoi, în 2008 a pus bazele Editurii „Olimpias” , în cadrul căreia, ca și în cel al cenaclului, a promovat autori de carte pentru copii, în mod special tinere talente, precum și lucrări de specialitate ale cadrelor didactice, pentru a ajuta la dezvoltarea procesului instructiv- educativ din școli.

Veșnică aducere aminte și pomenire !

Zenovia Zamfir