Distribuie articolul

CFR Cluj va înfrunta echipa belarusă Neman Grodno, iar Universitatea Craiova o va întâlni pe învinsa dintre Botev Plovdiv şi NK Maribor în turul al doilea preliminar al Conference League la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Nyon (Elveţia).

CFR va juca primul meci acasă, pe 25 iulie, iar manşa secundă în deplasare, pe 1 august, iar Universitatea va debuta în deplasare.

În primul tur preliminar din Europa League, PFC Botev Plovdiv (Bulgaria) va juca acasă cu NK Maribor (Slovenia), pe 11 iulie, manşa secundă fiind programată pe 18 iulie, în Slovenia.

Dacă FCSB va pierde în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, în faţa echipei sanmarineze Virtus AC 1964, va continua în Conference League, urmând să joace cu învinsa dintre FC Flora Tallinn (Estonia) şi NK Celje (Slovenia), campioana României fiind gazdă în prima manşă.

Corvinul Hunedoara, deţinătoarea Cupei României, dacă va pierdut în primul tur preliminar din Europa League, în faţa vicecampioanei Ungariei, Paksi FC, va juca în turul secund din Conference League cu AEK Larnaca FC (Cipru), urmând să fie gazdă în prima manşă.

NapocaNews