Distribuie articolul

Scandalul manelelor folosit în manieră promoțională de o formație de top britanică continuă să aprindă internetul. Românii au ajuns să fie ”forțați” de cântăreții britanici să asculte manele, deși ei au plătit bilet – și nu ieftin – pentru un alt gen de muzică. Trupa Coldplay a susținut miercuri seara un concert în premieră în România, pe Arena Națională, în fața a aproximativ 50.000 de oameni. Spectacolul a avut și momente de huiduieli copioase. Eu consider că acestea au fost firești, pentru că publicul român prezent a plătit biletul pentru un alt tip de muzică. Pe banii tăi asculți ce muzică dorești și pentru care ai plătit bilet. În timpul spectacolului, pe scenă a urcat manelistul Babasha, care a interpretat cea mai nouă piesă a sa, „Păi Naa”, aflată pe primul loc în „Trending” pe Youtube în România. Publicul nu a apreciat deloc momentul, întreaga arenă huiduind copios pe întreaga durată a piese. Era normal să fie așa, publicul venise să asculte alt gen de muzică. Stilul muzical al celor de la Coldplay a fost definit ca și rock alternativ și piano-rock, fiind comparat cu Radiohead și Oasis. Muzica trupei a fost numită „meditativă”; ea „reiese din sentimentele lor”, iar front-man-ul Martin „își examinează fără sfârșit simțurile”. Pentru asta au plătit românii biletul nu pentru Babasha. Să impui cu forța un gen muzical nu ține de artă.

În acest context, trupa britanică și organizatorii au insinuat ipocrit o melodie de tip manea pentru un public care nu gustă astfel de melodii. Ipocrizia britanicilor a fost dusă la extrem. Au obligat publicul să asculte un gen de muzică pe care nu-l agrea, pentru că formația Coldplay cântă total altfel de muzică. Dar organizatorii britanici și cei români au impus o manea doar că e ”cool” și progresist să-i punem pe spectatorii români să asculte manele din partea unui artist dintr-o minoritate așa-zis periferică. S-a ajuns ca pe banii noștri să fim obligați să ascultăm manele deși am plătit pentru altă prestație muzicală, doar pentru că e la modă o manieră progresistă și ”neo-marxistă” de a se vedea viața. Foarte repede au sărit în sus civicii de serviciu, ca sociologul Gelu Duminică ca să spună că ”bogații i-au fluierat pe săraci”, iar Andrei Caramitru i-a acuzat de rasism pe spectatorii români, lucru total neadevărat. Dacă nu-ți plac manelele nu înseamnă că ești rasist, ci pur și simplu nu-ți plac. Punct. E o modă occidentală azi ca să ni se bage pe gât tot felul de subculturi, doar că e ”cool” și progresist, că e din punct de vedere ideologic la modă mai ales dacă artistul face parte dintr-o minoritate. Nu toți românii ascultă manele, nu la toate nunțile se ascultă manele și nici la toate petrecerile. Am participat la multe petreceri, nunți botezuri și s-a cerut explicit să nu se cânte manele. Nu toată lumea gustă manelele. Nici mie nu-mi plac. Aici, nu e vorba de rasim, ci de gusturi. Am ajuns ca români să fim obligați ideologic de formația Coldplay, și nu numai, să înghițim tot felul de hapuri ideologice chiar dacă nu ne plac. E dreptul tău de cetățean liber care plătești un bilet la un concert de rock, ca să nu asculți manele. Insinuarea televiziunilor că românii ar fi rasiști și de aceea huduie manelele e total neadevărată. În stilul acesta ”britanic” progresist și ilogic, mâine vom fi obligați să plătim la Ateneu un bilet pentru un concert de Bach, Vivaldi sau Enescu și să ascultăm intercalate manele pentru că e cool și ideologic neo-marxist. Impunerea unui gen cultural sub masca luptei împotriva rasismului a devenit o marotă ideologică totalitară. A devenit o formă de totalitarism, de tip ”cancel culture”, de a se impune omului ce gen de subcultură trebuie să acceseze. Pur și simplu cei care au huiduit la concertul Coldplay și-au manifestat dreptul liber de exprimare într-o Europă democratică de spune că nu le plac manelele. Orice altă interpretare este ideologică și totalitară. E dreptul nostru să alegem ce muzică dorim să ascultăm, nu să aplaudăm forțați de Bruxelles sau britanici, ca în epoca comunistă ce muzică trebuie să ascultăm. A ajuns maneaua instrumentul unei subculturi ideologice?

Ionuț Țene