Distribuie articolul

Eleva din Ineu a inventat ”gaura la macaroană” și ”roata de bicicletă” în învățământul românesc? Discursul Iuliei Cociuba, șefa de promoție a Colegiului „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad, prin care a criticat actualul sistem de învățământ, este privit „dintr-o altă perspectivă”, de către fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

Astfel, fostul oficial de la Educație consideă că „este un act de teribilism al unui elev de 18 ani”, ceea ce nu este greșit, însă, ar fi preferat ca un profesor să-i dea unui răspuns pe loc, scrie ziare.com.

„Cineva trebuie să spună că „discursul” -devenit celebru- al domnişoarei din Ineu nu este decât un teribilism al unui copil deştept (bănuiesc că nu de la „real”, ci de la”uman”), dar care încă nu a înțeles care e rolul şcolii -aşa imperfectă cum este ea-, nu a înțeles încă exact că ea e responsabila propriei sale vieți -în care, din ce ți se dă, adică şcoala, tu triezi, extinzi, utilizezi în clădirea propriei personalități-.

Practic ceea ce a făcut domnişoara e ceea ce ar face un proprietar care se zborşeşte la constructorul unei case încă în construcție -care abia a turnat fundația- că nu vede încă decorațiunile interioare.

Cam tot ce solicită domnişoara sunt lucruri pe care ți le clădeşti singur, pe fundația cunoaşterii pusă de şcoală”.

Daniel Funeriu i-a transmis și un mesaj tinerei care a avut curajul să critice sistemul de Educație după ce a absolvit alegerile.

„Mesajul meu către tânăra domnişoară e să-i doresc succes, să-şi pună ca țintă ameliorarea țării noastre, astfel încât copiii ei să fie fericiți. Şi să o invit să continue să-şi clădească personalitatea -încă în formare- pe fundația a ceea ce şcoala, aşa cum e ea, i-a dat”, a transmis fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

NapocaNews