Până în 14 iulie 2024, sunt expuse costume populare din mai multe regiuni ale României alături de costume tradiționale italiene și de numeroase obiecte de ceramică, într-un dialog al tradițiilor populare din cele două țări.
„România are o vastă ofertă culturală de prezentat publicului italian. Sunt recunoscătoare autorităților italiene pentru deschiderea de care dau dovadă cu fiecare prilej de colaborare”, a spus Excelența Sa Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Italia.
„Cultura a creat și continuă să creeze poduri între oameni, poduri între civilizații”, a subliniat și Paulina Popoiu, directoarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Directorul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Andrea Viliani, a evidențiat importanța tradițiilor în definirea culturilor și cunoașterii reciproce între România și Italia.
La eveniment au mai vorbit Federico Mollicone, Președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italiei, și Cristina Popescu, directorul general al Romfilatelia,.
Expoziția este organizată cu sprijinul Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italiei și al Accademia di Romania de la Roma. În cadrul expoziției vor mai fi organizate o conferință tematică și ateliere de țesut destinate copiilor.
NapocaNews