Distribuie articolul

Grija guvernanților noștri nu este nicidecum aceea că, în zona perimetrului de exploatare a gazelor românești din Marea Neagră, ne-ar putea aprinde rușii, la propriu, un mare foc… Pentru că nu-i interesează coordonata de securitate pentru noi în zona de litoral ce ar putea fi afectată. Mai ales când vizează deschiderea unei industrii cu risc maxim chiar în preajma unei arii tot mai extinse de război… Una ce nu va rămâne pe loc, ci, în perspectiva împingerii din zona inițială a apelor internaționale a frontului și conflictelor armate dintre statele de sub UE-NATO și Rusia, se va extinde masiv prin „revărsarea” spre țărmuri… Fără a mai ține cont de contururile de granițe și nici de dreptul maritim internațional… Pentru că, practic, se va pune o țintă chiar pe zona românească de coastă, pe Marea Neagră, pe instalațiile ce se vor ridica în perimetrul „Neptun Deep” (și să nu ne trezim cu un „Neptun Deep War”!) și, în cele din urmă, la propriu, pe resursele de gaz ce ar putea să se aprindă și să ardă mult timp necontrolat la prima rachetă, mină sau dronă subacvatică mai mult sau mai puțin „rătăcită”. Pentru că niciodată nu proiectezi o structură industrială de risc major în zona, nu doar de posibil front extins, ci de foc deschis…

Dar atenția, cu atât mai puțin preocuparea!, guvernanților nu se îndreaptă nicidecum spre protejarea țării și a populației… Mai importante sunt încasările din ceea ce ar mai putea vinde… Din ce ceea vor da altora, nu nevoilor casnice și necesităților industriale ale României. Pentru că noi suntem scoși din calculul de consum al propriului gaz chiar de către guvernanți… Și suntem trimiși, ca preludiu al stării de subzistență ce va urma, să căutăm sticle de plastic prin gunoaie, în timp ce dăm din avuția noastră refugiaților, ucrainienilor și altor „înfășurați” în „burke”, „hijaburi” și alte felurite fulare-cearșaf … Pentru noi se taie totul la sânge, se impozitează, se fiscalizează, și nu doar pentru nevoile țării, restricționându-se energetic, din motive ecologiste tot mai puerile, tot ceea ar mai putea utiliza gazul drept combustibil, întâi la nivel industrial, apoi și casnic. Mai mult, legislația exploatării din Marea Neagră este modificată fățiș pentru a fi scut pentru alții în exportul resurselor noastre, grija guvernanților fiind aceea de a asigura „uniformitatea tarifelor vamale și accizelor”. Or, dacă acest gaz ar fi pentru noi, nu am vorbi despre tarife vamale, nu?!… Și nu am trasa din pix zonele de delimitare teritoriale, maritime „de contigență”.

În fond, nici un guvern al unei țări aflate lângă o zonă de război, predictibil a deveni o țintă, dar și o posibilă arie de conflict, cel puțin parțial, nu ar sta, la acest răboj ce numără zilele de pace și acalmie rămase inclusiv nouă, pentru a face socoteli de uniformizare valutară… Ci, dintr-o minimă grijă față de țară, ar trebui să pregătească mecanismele de protecție, de asigurare a securității zonei de litoral…

Dar, din nou, noi contăm cel mai puțin pentru guvernanți… Iar realitatea este că, prin punerea țării în jugul de colonie al Ucrainei (și abia apoi, și poate doar prin acesta, a UE), românii devin, cu fiece zi ce trece fără a se ridica, o masă amorfă aproape ambalată în hârtia morții… O masă amorfă de carne de tun. Și atât. Fără copârșee… Pentru că, dacă va fi un mod în care vom beneficia de gazele extrase din rezervele noastre va fi doar prin tonele de importuri dintr-o Ucraină ce se va dezvolta industrial. Iar noi vom deveni, dintr-o piață cândva de consum una gata consumată, epuizată… Epuizată în și de absurdul situației de a deschide o exploatare cu risc major într-o zonă, nu doar aflată aproape de un război în derulare, ci pe drumul acestuia, prin minele ce rătăcesc pe Marea Neagră, dar și prin cătarea la care ne-am înhămat de vii într-o moarte în urma căreia nu vom primi nici elogii, nici ferpare, nici recviemuri. Mai ales dinspre un stat ce ne va folosi fiecare picătură de resursă și care, deja, ne-a pus într-o cușcă de slugă, prin interzicerea transportului de cereale sub pavilion românesc din danele de la Odesa…

Să ne privim în ochi și să recunoaștem! De atâta trădare și nepăsare de ființa noastră nu am fi avut parte nici de eram noi cei de pe linia Herței, cei executați cu revolverele la tâmpla unei istorii hidoase, nu prin repetarea ei, ci prin aceia ce permit reinserarea ororilor, fie și sub alte farduri și cosmetice… În fond, mortul, machiat ori nemachiat postmortem, tot cadavru rămâne…

Cezar Adonis MihalacheNatiunea