Distribuie articolul

Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este „imposibil” să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza, relatează AFP, potrivbit news.ro.

Potrivit unui comunicat al primăriei din Bruxelles, „organizarea unui astfel de meci (Belgia-Israel, în Liga Naţiunilor, pe 6 septembrie) în capitala noastră, în această perioadă deosebit de tulbure, va provoca, fără îndoială, manifestaţii şi contramanifestaţii de amploare, compromiţând astfel siguranţa spectatorilor, a jucătorilor, a locuitorilor din Bruxelles şi, de asemenea, a forţelor noastre de poliţie”.

La rândul său, Federaţia belgiană de fotbal a declarat că „deplânge” această decizie, adăugând că ar fi fost de acord să se joace meciul „fără public”. „Căutăm o soluţie pentru a putea juca meciul de acasă împotriva Israelului”, a precizat federaţia într-un comunicat.

Napocanews