Distribuie articolul

Stăteam de vorbă cu un părinte prieten zilele trecute. De la o vorbă la alta, am ajuns la fenomenul preoților influenseri. La valul pe care tehnologia îl multiplică aproape infinit, în jurul preoților „cu har”.
Trebuie spus că toți preoții AU har, iar Sfintele Taine săvârșite de ei lucrează minunat în oameni. Expresia se referă mai mult la harisme, la înțelepciune, la puterea duhovniciei, la sfaturile primite de credincioși. Și ține foarte mult de credință. De credința preotului și de cea a credinciosului.

Alura magică, enigmatică, ezoterică, a unui preot nu este de dorit. Preotul e Om. Are neputințe, dureri, trecut, kilograme în plus sau în minus, boli, oboseală, suferință, plictis. Îl doare capul, îi amorțește spinarea pe scaunul pe care stă aplecat la rugăciune, transpiră, îl apucă nervii. Nu e un automat de sfințenie. La unii poate nu dă cele mai bune răspunsuri sau sfaturi. Poate fi genial și insignifiant în același minut. Poate fi perceput inutil, delăsător, insensibil, sau dimpotrivă.

În discuția noastră am adus vorba și de preoții vedetă. Amicul meu era de părere că un preot foarte căutat și cunoscut sfidează Evanghelia. Spunea el: „faptul că oamenii după Sfânta Liturghie stau la coadă la un preot e o sfidare la adresa Liturghiei care e culmea vindecării”. Aici am îndrăznit să-l contrazic. Preotul ajută pe oameni, îi călăuzește, nu se roagă în locul lor, ci împreună cu ei. Nu preia mecanic soarta lor. Aplică darurile Liturghiei.
Fără rugăciunea oamenilor, rugăciunea preotului e inutilă pentru ei. Dar el îi ajută în rugăciunea lor. E o comuniune. Un foc mistuitor al rugăciunii preotului și a credinciosului, care duce la minunea vindecării.
Părintele a mai zis: notorietatea asta de bazar duce la pierzanie.

Iară l-am contrazis. Hristos era asaltat de multimi. Apostolii erau strâmtorați de oameni. Toți sfinții Bisericii au fost foarte cunoscuți. Înafară de pustnici și de unii mucenici. Ierarhii erau influenseri. La Sfântul Ioan Gura de Aur veneau mii de oameni. Călugării buni erau așteptați de mii. Duhovnicii aprigi ca Părintele Cleopa erau vizitați de sute de mii.

Ceva însă rămânea neschimbat. Smerenia lor. Puterea de a plânge în rugăciune. Discreția vieții. Seninul. Zâmbetul amar când se gândeau la neîmplinirile personale. Lupta cu sinele vorace, cu păcatul.

Într-adevăr dezavuez total ghicitorii cu aere de văzători cu duhul. Părinți care dau sentințe amarnice din puțul minții lor. La noi a venit o păpușică minunată cu multe boli și autism. Un mare guru ortodox protejat din înălțime le spusese că va muri într-un an (ce cruzime). I-am încurajat. Le-am dat rugăciuni. I-am îmbrățișat. Plângeau îngrozitor. După doi ani, păpușa trăiește, vorbește, e perfectă, doar un pic bâlbâită din cauză că creierul ei genial o ia înaintea gurii.

De asemenea dezavuez total preoții care vorbesc cu credincioșii în timpul Sfintei Liturghii. Nu mai e nimeni atent la moartea pe Cruce a lui Hristos Dumnezeu și la Învierea Lui, că se foiesc la coadă la părintele x. Greșit. Așteaptă sfârșitul Liturghiei, iar apoi vorbește cu oamenii și te roagă împreună cu ei.

Așadar, smerenia e cheia unei misiuni preoțești reușite.

Pr. Ioan Istrati

 

(Sursa Facebook)