– Care sunt temele și motivele care vă inspiră în poezie?
– Cred că poezia e o stare temporar-sufletească. Nu pot vorbi de-a lungul unei activități creative de peste 30 de ani, ca sunt obsedat doar pe o anumită temă sau aplicat pe diverse motive prestabilite. Poezia e o trăire vie, o stare de grație legată de inspirație sau de emoție în momentul actului creativ. De asemenea, există și acel zeitgeist legat de spiritul timpului sau locului. Temele și motivele variază în timpul duratei istorice dar și în timpul duratei sufletești-personale. Ceea ce azi consideri că este o temă majoră care te reprezintă în compunerea poeziei mâine poți fi total dezinteresat de aceasta. Asistăm la o istorie a emoției de fapt. Sigur pot spune la modul general, dar nu funciar și aplicat, că temele mele poetice sunt legate de dragostea de natură, de femeia iubită sau de țară. Nu exclud desigur iubirea de Dumnezeu, iar motivele ca întotdeauna sunt dintre cele mai diverse: de la floarea de colț a înălțimilor montane la zborul păsării de lemn din cimitirele țării Hațegului. Tema iubirii mă focusează spre înălțimi care se împletește cu motivul păsării măiastre. Poezia este o coloană a infinitului, ideea perenității zborului…te legă cu transcendentul.
– Cum ați evoluat ca poet de-a lungul timpului?
– Nu cred într-o evoluție a poeziei sau într-un darwinsim liric. Poezia lui Homer putem spune că este în urma poeziei lui Baudelaire sau depășită față de poetica post-modernă a lui Mircea Cărtărescu? Nu cred că Withman e mai bun ca Pindar. Poezia nu are vârstă istorică și nici nu se cadrează într-o evoluție temporal-istorică. Asta era o modă de prin 1980 când se împărțea poezia pe plutoane generaționale. Poezia este sau nu este poezie. Punct. Poetul scrie sau nu poezie, restul e tăcere…poemul se scrie pe sine însuși dacă l-am parafraza pe Ion Mureșan. În poezie ai talent sau nu ai. Atingi emoția sau nu. Ca poet reușești să creezi emoție sau nu cititorului. Nu cred într-o scală istoric-evolutivă a poezie. Și în cazul meu creația poetică este diversificată conform stărilor și trăirilor poetice. La 20 de ani scriam poezie neo-avangardistă, fiind în război cu gramatica și am creat un limbaj nou poetic prin ”cuvântul tăiat”, ”întoarcerea versului„ sau ”versul frânt”. Era o semantică nouă legată mai mult de limbaj. Azi scriu o poezie legată de arhetip, în care folosesc ritmul sau rima. Mă interesează rădăcinile…Poate fi o poezie clasică, dar prin metaforă și sintaxă mențin ritmul alert și imprevizibil al neo-modernismului. Nu știu când era poezia mai bună sau nu. Atunci sau acum? Cititorul va decide…
– Ce vă determină să scrieți și să explorați diverse genuri literare?
– În primul sunt poet, așa că mă definesc ca poet. Este originea și originalitatea mea. De aici pornește izvorul creației și auto-definirea mea. Apoi mai scriu eseu, istorie, precum și articole social-culturale, teologice sau chiar politice. Deci mă mențin la genul liric, iar de acolo adaug în publicistica mea și epicul și dramaticul, dar nu ca genuri de sine stătătoare. La bază o spun mereu sunt…poet. Aici vreau să mă compar – scuzați îndrăzneala – cu fostul meu concitadin Lucian Blaga.
– Cum ați abordat cercetarea istorică și care sunt subiectele care vă pasionează cel mai mult?
– Sunt absolvent al Facultății de istorie din Cluj-Napoca de la UBB, cu masteratul și doctoratul aferent. La început abordam subiecte pe teme contemporane, azi mă pasionează în special etnogeneza românilor și istoria religioasă a poporului român. Mâine nu știu ce va fi. Dar scriu și despre subiecte legate de istoria modernă a românilor. În prezent am la tipar o biografie a lui Avram Iancu, văzut altfel, printr-un filtru original – Prin ochii mei de poet și publicist. Toate temele din istoria României pe care le abordez le trec prin filtru perspectivei și experienței mele personale. Istoria are o logică a ei pe care trebuie să o surprinzi la cheie. E ca un puzzle. Dacă știi cum să pui piesele ai reușit să deslușești sensul istoriei și să oferi concluziile. Tema etnogenezei mă preocupă pentru că a fost abordată subiectiv de istoricii noștri. Formarea poporului român a fost o chestiune mult mai amplă și pe o scară geografică foarte largă. Nu a fost un „mister” „miracol” sau o „enigmă”, cum spune Gheorghe Brătianu, ci o continuitate a unei subsidiarități a evenimentelor și a faptelor istorice care în momente critice au izbucnit ca un izvor subteran în vâltoarea unui izbuc istoric. Aici la Dunăre, Carpați, în Istria, Pind sau Moravia s-au născut proto-românii, într-o dinamică a transhumanței și a autohtonismului. Românitatea este o pânză etno-folclorică și culturală pe un spațiu mult mai mare decât spațiul-carpato-danubiano-pontic. Aș adăuga și interesul față de istoria Sfinților Închisorilor, unici prin jertfa lor în istoria europeană. Arată că românii sunt speciali…Ei au păstrat legătura poporului român cu cerul….
– Ce descoperiri sau evenimente istorice v-au impresionat în mod deosebit?
– Cred că am atins subiectul în răspunsul la întrebarea anterioară. M-au impresionat mereu „anchetele orale” mai mult decât studiul documentului de arhivă. Mi se pare mai viu și mai complex, plus mult mai sincer documentul istoriei orale. E mult mai bogat în semnificații…și mesajul său foarte complex. Documentul de arhivă e sec și de cele mai multe ori în interesul puterii.
– Cum vedeți rolul Uniunii Scriitorilor în promovarea literaturii și a culturii române?
– Am intrat târziu, la 50 de ani în USR, față de colegii mei de generație introduși la 30 de ani. Înseamnă că am fost nevrednic ca scriitor și mesajul meu de literar nu a ajuns la sufletul diriguitorilor Uniunii. Acum, la 50 de ani, am atins și eu maturitatea să fiu băgat în seamă sau apreciat de Nicolae Manolescu (acum doi ani). Mă simt onorat că sunt membru al USR și am intrat la vârsta în care opera mea literară s-a copt. Am relații bune cu actualul președinte Vosganian și particip activ la evenimentele organizate de filiala clujeană. Dar dincolo de a fi membru, important este să îți scrii opera cât mai frumos și mai expresiv. Ca scriitor contează să ajungi cu opera ta la cititor și ce spui să fie în durata lungă a istoriei literare.
– Cum contribuiți personal la activitățile și proiectele Uniunii?
– Vorbesc la lansări și evenimente organizate de filiala clujeană. Public în revistele Uniunii Scriitorilor, dar nu încerc să devin activist literar. Mă preocupă mai mult opera mea să ajungă la cititori. Să rămână în istoria poporului meu… în rest sunt modest social, nu-mi place să mă bag în față, să mă dau important…
– Aveți planuri pentru noi cărți sau alte proiecte literare?
– Da. Urmează să-mi apară un nou volum de versuri. E ceva inedit, ce nu am am mai scris. Este un experiment literar și o provocare. Am compus un volum de haiku, un gen literar pe care nu l-am mai abordat. Am vrut să fac și altceva, ca să nu mă repet stilistic. Sper ca „Muguri transilvani” (editura Ecou transilvan) să fie o surpriză frumoasă pentru poetica noastră… Mai pregătesc două cărți despre etnogeneza românească și despre Sfinții Închisorilor, iar la tipar am o biografie dedicată lui Avram Iancu. Istoria românilor trebuie promovată pentru că azi, din păcate, a dispărut din școală și manuale.
– Ce subiecte sau teme doriți să explorați în viitor?
– Am atins mai sus chestiunea. Poate în viitorul mai îndepărtat aș vrea să să scriu o carte despre teoria poeziei, un fel de manual școală, deși este un paradox să faci asta – o definire a emoției și indefinitului. Aici m-a inspirat Poe și Eugeniu Sperantia. O să fie ceva inedit, dar în același timp universal și temporal. Să fie ceva inefabil și tainic ca la Ezra Pound. Va deranja preajma comună…
Interviu de Cristian Ovidiu Dinică, Sursa: UZPR
