Distribuie articolul

După ce îmi apăruse la Editura ”Litera ”volumul de versuri ”Ochi deschis ”, cunoscurul prozator Radul Albala, autorul romanului „Antim Ivireanu și vremea lui”, mi-a zis pe holul Casei Scântei.

-Domnule Țene, după volumul acesta, te sfătuiesc, ca următorul, să-l predai la Editura ”Cartea Românească ”.Acolo e poetul Mircea Ciobanu care răspunde de poezie. E un om cu simțul pedagogic, și sper să te ajute în a publica un volumaș, la această edituraă condusă de Marin Preda.

-Am să încerc, domnule Albala! I-am răspuns, luându-mi la revedere de la dânsul.

Întors acasă, la Drăgășani, nerăbdător și cu emoție, am organizat lansarea volumului cu coperți albastre, apărut.Volumul ”Ochi deschis ”, l-am lansat la ”Librăria Noastră”, avându-l ca gestionar pe Constantin Muscalu.Era toamna anului 1974.În ziua respectivă au venit de la Rm.Vâlcea scriitorii. Ion Șt.Lazăr, Dorul Moțoc și dr.Văcărescu.Au fost prezente și două artiste de la Teatru Popular din Vâlcea, care au recitat impresionant de frumos poeme din volum.Îmi aduc aminte că pe una o chema Gârțoman, care mai târziu juca pe scena Teatrului Național din Iași.Cei enumerați mai sus, au vorbit, alături de profesorul Emil Istocescu, un exeget al prozei lui Gib Mihăescu, despre cartea mea de debut.În fața unui public, aceștia au făcut o analiză pertinentă, apreciativă, versurilor mele de volum. După care am avut discuții aprinse la restaurantul ”Potgoria”, care nu fusese, încă, demolat.În drum spre restaurant am ascultat tocăliile ce răsunau pe Dealul Viilor, sunete ce-mi păreau că sunt parte componentă a unei simfonii dedicată rodului pământului, înfrățit cu razele solare.

Peste doi ani, cu manuscrisul dactilografiat într-o geantă, m-am urcat, seara, într-un vagon, de clasa a doua, al garniturii acceleratului Sibiu-București. Așezat într-un compartiment, la fereastră, priveam luminile satelor pe lângă care treceam.Apoi au dispărut, După ce locomotiva a alimentat apă la Piatra Olt.Întunericul cuprinsese întinderea nopții.Întunericul și sacadatul roților mă îndemnau la somnl care pusese stăpânire pe mine, cu capul răzmat de perdeaua ferestrei.Toți călătorii din compartiment adormiseră.Într-un târziu am fost sculat de liniștea ce cuprinsese întreaga garnitură.Am deschis ochii, trenul oprise, undeva în mijlocul unei câmpii.”Probabil între Pitești și Roșiori de Vede. ” mi-am zis.Un aer rece pătrundea prin geamul întredeschis.Odată cu el am auzit, pentru prima oară în viața mea, cântecul pitpalacului.Pit-palac, pit-palac…am auzit de câteva ori.Apoi trenul a început să se miște.La început mai încet, apoi a luat viteză.Am închis repede fereastra, că un miros pătrunzător de cărpune, începuse să intre în compartiment.Apoi până în Gara de Nord am adormit, nu înainte de face în gând, un scenariu al întâlnirii cu poetul Mircea Ciobanu.Am rememorat în gând biobibliografia sa:”Mircea Ciobanu, este pseudonimul lui Mircea Sandu, născut la 13 mai 1940, în Bucureștia fost un poet, prozator, editor, traducător și eseist român. Este fiul Mariei ,născută Răportaru, și al lui Gheorghe Sandu, constructor. După absolvirea Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, face studii de filologie slavă la Iași (1959), terminate la București, în 1964. Devine redactor la Agerpres (1965-1966), apoi la Editura pentru literatură (1967-1969), la Editura Eminescu și la Cartea Românească, încă de la înființarea acesteia, în 1970. Debutează cu poezie în revista „Tribuna” în 1959, eu am debutat în 1958, tot în această revistă, și editorial cu volumul Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, apărut în 1966, în care, așa cum a observat criticul literar Nicolae Manolescu, autorul este deja un poet format, nu un începător, precum cei mai mulți debutanți din colecția „Luceafărul” a Editurii pentru ..cartea de debut a poetului, apărută în colecția”Luceafărul ”am avut-o și eu, primită cu autograf, odată cu Anghel Dumbrăveanu, la lansarea de la Librăria”Eminescu. ”.

Incepuse somnul să mă caute din nou, încât am zis în gând o parte din poezia din volumul ”Imnuri”:

”Cântată-n dungă zile-ntregi,
pe buze frunza de stejar
evaporează seve reci
şi presimţiri de gust amar.

Cu ochii de pe roci aleg
un semn al dansului – şi cânt
la pândă, şi bolnav m-aplec
sub cerul care-a fost pământ… ”

Am fost treziți de controlor, care trăgând ușa glisantă, ne-a spus.

-Gara de Nord…urmează Gara de Nord!

Era dimineață, și frigul de pe peroane, îmi pătrundea în oase.Cu servieta ținută de toartă, m-am îndreptat către Sala de Așteptare clasa a 2-a pentru a mânca micul dejun pregătit de soțe, poeta Titina Nica Țene. Am mâncat cele două ouă fierte cu o felie de pâine neagră, cumpărată cu cartelă din Drăgășani. Am strâns în ziarul ”Scânteia tineretului” cojile, uitându-mă în toate părțile să nu mă vadă vreun securist sau milițian, că asta îmi trebuia1 Eram pasibil să fac pârnaie, că îmi bat joc de ziarul Uniunii Tineretului Comunist. Am aruncat la coșul de gunoi mototolul de ziar cu resturile mâncării și m-am îndreptat spre restaurantul Gării pentru a bea un ”nechezol”. Cafea naturală nu exista decât în poveștile părinților despre perioada interbelică.Oamenii erau grăbiți,Un copil întâmpinând călătorii care se grăbeau spre ieșire, îi îndemna să cumpere ”Informația Bucureștului ” , strigând cât îl ținea boșogii.

-Informația Bucureștiului! Tovarășul Nicolae Ceaușescu în vizită în Japonia. A fost primit de Împăratul Hirohito! Moartea suspectă din Drumul Taberei!

Aceste titluri le repeta la nesfârșit, până vindea stocul de ziare.

Am comandat, așa zisa, cafea, și am scos manuscrisul să mă mai uit peste el, așa ca să treacă timpul.Până când venea Mircea Ciobanu la redacție, în jur de ora 11, aveam timp berechet să tot mă uit pe manuscris.

Chelnărul care m-a servit, a venit la mine de câteva ori, întrebându-mă:

-Mai doriți ceva?

-Nu! Am răspuns!

Ultima oară, m-a amenințat.

-Dacă nu mai serviți, hai valea!

”- Halal servire în statul socialist. Când majoritatea chelnărilor sunt colaboratori ai Securității!.”Am murmurat.Nu știu dacă individul cu șorț albastru a înțeles .

M-am uitat la ceasul de la mână, marca Ruha.”Mai e o oră și vine și Mircea Ciobani… ”. Mi-am zis în gând.

Am ieșit din Gară și am luat troleul 25. Am privit la oameni.Majoritatea erau triști, preocupați de gânduri.Faptul că toate femeile aveau câte o sacoșe în mână, mi-a confirmat un adevăr pe care îl scrisesem într-o scrisoare către Comitetul Județean de Partid Vâlcea. Toate femeile cu sacoșele goale alergau după mâncare, la Alimentarele care, erau, practic, goale.

Am coborât în fața Percului Cișmigiu.Cu pași grăbiți am trecut pe aleile sale până la ieșirea din spate, care dădea într-o mică piațetă, și ceva mai încolo se afla într-o clădire cu un etaj Editura ”Cartea Românească ”, cu o mică librărie în curte, la care era vânzător un tânăr prozator.Pe atunci în vogă.

Am urcat la etaj cu pași obosiți, strângând sub braț servieta.În holul clădiri se afla o ușe deschisă, unde o femeie dactilografia la o mașină de scris.

În pragul uși am întrebat-o pe tovarășa secretară.Aceasta a ridicat privirea la mine, ne oprindu-se din țăcănit la mașină.

-Stimată tovarășe…sunt poetul Al.Florin Țene și îl caut pe domnul Mircea Ciobanu1

-N-a venit, încă1 Așteptați pe canapeaua din hol1

-Mulțumesc1

M-am îndreptat spre canapea și m-am așezat lângă un domn în vârstă, care din discuții am aflat că-l aștepta pe Marin Preda, directorul editurii.

-Domnul Preda întârzie, că doarme la Mogoșoaia1

-Da! Până ajunge…!Am completat eu.

Nu peste mult timp a venit și Mircea Ciobanu, care a salutat-o pe tovarășa secretară și cu pași grăbiți a luat-o pe un hol, spre stânga, intrând pe o ușe aflată prima pe dreapta.

-Tovarășe Țene, a venit tovarășul Mircea Ciobanu!

-Mulțumesc tovarășa secretară! L-am recunoscut după fotografia din presa literară! I-am răspuns.

Între timp pe scări a urcat un bărbat șchiopătând. S-a oprit în fața ușii deschse.

-Sărut mâna, doamna Ileana1

-Să trăiești Florine! Nu sunt Ileana!

-Însă…pentru mine ești Cosânziana! A glumit bărbatul!

-Ca de obicei, tovarășe Mugur, mă înveselești!

Acesta nu a mai ascultat răspunsul secretarei, intrând, șchiopătând, pe aceași ușe pe care intrase Mircea Ciobanu.

Mi-am luat ”inima în dinți”și am ciocănit la ușe.

-Intră! Am auzit un glas venind de dincolo.

Am intrat și m-am oprit în dreptul ușii, după ce am închis-o.

-Să trăiți!

-Să trăim! A răspuns Florin Mugur1

Mircea Ciobanu era ocupat cu un text pe care-l citea.

-Sunt poetul Al.Florin Țene și am venit cu un volum de versuri pentru…publicare!

-I-a să vedem, domnule Țene! Mi s-a adresat Mircea Ciobanu.

-I-a loc pe scaun…

M-am așezat pe scaunul din fața biroului său, scoțând din geantă dosarul tip mapă, cu poeziile dactilografiate. L-am pus pe birou, în fața lui Mircea Ciobanu.

Acesta a privit la mine, pe sub ochelari, a tras dosarul mai în fața sa, și l-a deschis.

Citea cu atenție fiecare poem din volum.Din când în când nota câte ceva, sau tăia.Punea de-oparte câte o poezie murmurând:

-Asta da!

La un moment dat mi-a zis:

-Vezi tovarășe Țene, o poezie de factura asta, arătându-mi poezia, se scrie la o sută de ani!

Nu am zis nimic, însă sufletul îmi zâmbea.

După ce a citit cele 150 de poezii, a dat deoparte 45 de poeme.

-Acestea sunt bune de tipar.Du-te acasă și într-o lună mai adu-mi încă pe atâtea!

Între timp a băgat capul pe ușe un bărbos.

-Mircea dă-mi …și face semn cu degetele.

-Iarăși n-ai?! L-a întrebat zâmbind Mircea Ciobanu.

-Trebuie să-mi răcoresc sufletul.Aseară i-am cheltuit pe toți la Restaurantul Uniunii!

Mircea Ciobani s-a ridicat de pe scaun și a ieșit pe culoar cu el.”Probabil că a scos bani din portmoneu și i-a dat, ”am zis în gând.

Foarte repede Mircea Cibanu s-a întors și s-a așezat pe scaun.

-Așa cum ți-am spus acestea sunt bune și foarte bune.Celelalte poți să le arunci.

M-am ridicat de pe scaun, ne-am strâns mâinile și am dat să ies.

-Tinere poet, stai puțin! Am auzit vocea lui Florin Mugur, venind dinspre gura unei fețe acoperită de barbă.

M-am oprit în mijlocul camerei, puțin nedumerit.

-Mircea, să-i fac eu Prefața?

-Dacă dorești, poți să i-o faci! I-a răspuns Mircea Ciobanu.

Eram uluit.”Ce o implica asta mi-am zis în gând? ”

-Îmi dai poeziile care le-a verificat Mircea…Atât! În baza lor îți fac prefața la volumaș.Mi-a răspun Florin Mugur, parcă ghicindu-mi gândul.

Am scos teancul de poezii, puse separat în geantă și i le-am dat.Le-a luat și le-a strecurat într-un sertar al biroului.

-Acum unde mergi? M-a întrebat.

-Prin Cișmigiu, să treacă timpul.Am tren tocmai diseară.

-Hai, că vin și eu cu tine.

Am ieșit amândoi, coborând scările, eu parcă zburam, el trăgând piciorul cu greu.

-Să intrăm puțin în librărie…Mi-a zis! Ești din Drăgășani, regiunea Argeș.

-Da!

-Am fost profesor în regiunea aia1 Împreună cu Iulia, soția mea…

Intrând în librăria”Cartea Românească” s-a adresat lui Mircea Nedelciu, vânzător.Scriitor opzecist. considerat a fi unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist, ai postmodernismului în literatura română și un afiliat activ al mișcării artistice a minimalismului.

-Dă-mi cartea mea ”Piatra palidă ”! Îți dau banii la salariu!

-Bine!

Nedelciu a scos cartea dintr-un raft și i-a întins-o.

-Dă-mi și un stilou! Fă-ți treaba completă…!Zâmbind.

Pe marginea tejghelei a scris o dedicație, apoi mi-a întins cartea.

-E pentru tine, tinere.la început de drum, să-ți fie călăuză!

-Mulțumesc, tovarășe Mugur!

-Spune-mi pe nume! Florin! Ca pe tine…Am să-ți spun tizule!

Am intrat în Grădina Cișmigiu prin spate, îndreptându-ne spre ”Buturuga ”.Acolo, la o masă, am băut o bere, în timp ce discutam despre revista ”Argeși ”și Gheorghe Tomozei, un poet sensibil.

-Și eu am lucrat acolo! Mi-a spus Florin.

-Nu știam…am fost și eu pe acolo, unde am predat articole și poezii pe care Tomozei le-a publicat.

-Eu făceam naveta, odată pe săptămână, vinerea.Mai aveam și ore la o școală…

-Tu?

-Am fost profesor la Tarna Mare, în Maramureș, apoi la Drăgășani am lucrat la Stația de Radioficare ca redactor, apoi la ziarul ”Lumina de pe Lotru. ”, la Voineasa.Acum fac contabilitate primară la o întreprindere…

-Ptiu! M-ar durea capul dacă ași face ce faci tu!

-Dacă nu ai fi redactor, sau profesor, ce ai mai putea face?

-Nimic! Sunt un neputincios…Ba, da! Ași sparge lemne!

Tot discutând, timpul a trecut pe nesimțite.Florin s-a uitat la ceas.

-Trebuie să mă întorc la editură! E târziu!

Ne-am despărțit pe podul de peste canalul care unește lacurile.

-Te așteptăm cu setul de poezii!

-Cred că peste șase luni…

-Până în toamnă, să putem să te trecem în Planul Editorial!

-Bine!

-La revedere!

I-am făcut cu mâna până a dispărut după copaci.

Trecând pe Bulevardul ”6 Martie”, am privit afișele din fața cinematografelor.Multe mă tentau să intru la spectacol. Până la urmă am intrat le filmul ”Fanfan la Tulipe ” cu Gerard Philipe care rula la Cinematograful”București.” Acum realizez că acest bulevard, de-alungul timpului și-a schimbat numele după cum bătea ”vântul” politic: fost ”6 Martie”, fost ”Gheorghiu Dej”, fost ”Kogălniceanu”, acum ”Bulevardul Elisabeta”.
După terminarea filmului, femeia plasatoare a strigat de câteva ori în sală:

-Ieșirea prin sărindar! Ieșirea prin sărindar!

”Adică prin spate .” Mi-am zis. Am ocolit prin fața Casei Armatei și m-au dus la stația de troleu, pentru a merge la gară.

Am ajuns la Drăgășani cu acceleratul București-Sibiu la ora 3 dimineața.Zumzetele neoanelor, de pe stâlpi, în jurul cărora roia tot felul de insecte, îmi sunau ca un cântec de bun venit în orașul natal.

De a doua zi am luat la mână poemele refuzate de Mircea Ciobanu.O parte din ele le-am modificat, le-am ”articulat” cu noi metafore.Timp de aproximativ șase luni am tot scris poezii pe caiet, după care le dactilografiam la mașina de scris Kapet.

*

După șase luni m-am dus din nou la editură.

-Am fost neliniștit Florine, că nu mai vii.Ți-am făcut ”Prefața”.Uiteo! I-am dat titlu ”Poetul-prietenul statuilor ”. Ce zici?

Așezat pe scaunul din fața biroului lui Florin Mugur, am citit textul dactilografiat corect și îngrijit.Mircea Ciobanu nu venise, încă.

-Mircea e mulțumit de text! A continuat Florin.

-Bine scris!Frumos.Am răspuns emoționat de cele relatate pe cele două pagini.

-Ai adus setul de poezii?

-Da!

-Dă-mi-le să le văd și eu, până vine Mircea…

Am scos din geantă setul de 100 de poezii, puse într-un dosar plic.Având scris pe el ”Fuga statuilor ”și i l-am pus pe birou.Florin l-a deschis și a început să citească.Il priveam cu atenție, să-mi dau seama de impresia ce i-o fac după mimica feței.Din când în când dădea din cap afirmativ.Aproape le citise pe toate când a intrat Mircea Ciobanu.

-Salutare lume nouă, totuși veche1 Mi s-a adresat. Trântindu-și geanta pe birou.Ai adus ”marfă proaspătă?

-A adus! A răspuns Florin în locul meu.Și sunt bune…

-Dă-mi să le văd! I-a loc domnule Țene pe scaun, aici!

Am luat dosarul de pe biroul lui Florin și i l-am dat lui Mircea Ciobanu.Acesta a început să le citească.După, aproximativ o oră și ceva mi la dat.

-Pune în față prefața lui Florin și du-te la secretariat să-l înregistreți.După ce ți-a dat număr vino la mine.

Am luat dosarul cu poezii în care Florin a pus și pe cele 30 de dinainte și am ieșit pe hol, ducându-mă la Secretariat.

-Doamna secretară, sărut mâna – Domnul Ciobanu mi-a spus să înregistrați acest volum.

Femeia a luat dosarul, s-a uitat la titlu și l-a înregistrat într-un registru, dându-i numărul 568. După care l-am dus din nou la Mircea Ciobanu.

-Tinere, în toamnă când vom face ”Planul Editorial” pentru anul viitor, Cu ajutorul celui de Sus, cartea va apare.

-Vă mulțumesc! Vă mulțumesc!

Am plecat bucuros.Insă un gând îmi spunea, ce-mi zicea mama:”Niciodată să nu te bucuri până nu vezi albul în căpistere. ”

În ianuarie a apărut ”Planul Editorial al Editurii Cartea Românească”.Broșură pe care am luat-o de Biblioteca orășenească din Drăgășani..Eram acolo cu cartea de poezie ”Fuga statuilor. M-am bucurat.Am arătat la mulți prieteni, inclusiv la membrii cenaclului ” Gib Mihăescu ”, pe care îl conduceam.

Participând la o ședință a Societății Culturale ”Anton Pann ”din Rm.Vâlcea, la palatul Culturii, am făcut imprudența să arăt broșura lui George Țărnea și Lucian Avramescu, care erau redactori la ziarul Comitetului județean de Partid,”Orizont. ”

-Și ce e cu asta?!Nu mă interesează! Mi-a replicat Avramescu, ros, probabil, de invidie.

Aceași situația am întâlnit-o și la George Țărnea. Nu am găsit la ei nici-o empatie colegială.Se credeau superiori față de colegii de breslă din județ.Probabil că lingeau ”pingelele ”Partidului Comunist, în slujba căruia se aflau.De atunci nu am mai arătat la nimeni nici-o publicație de-a mea.Invidia e peste tot.

În luna ianuarie a anului următor am compus un pamflet cu aluzie la Ceaușescu, care exporta alimente din România în țările din Africa, pentru ai susține pe revoluționarii de acolo să răstoarne regimurile, și să instaleze comunismul.Era o politică impusă de URSS (Rusia). Pamfletul l-am trimis la revista ”Urzica.” Bine înțeles nu a fost publicat.Dar mai mult, am fost trecut pe lista autorilor interziși de către Cenzură.

Astfel cartea mea de la Editura ”Cartea Românească ” nu a mai apărut.De atunci o perioadă de timp, destul de îndelungată, nu m-i s-a publicat nimic în reviste.

Ajuns la București, la Mircea Ciobanu și Florin Mugur, aceștia erau cătrăniți rău de tot.

-Nu o să scăpăm de ăștia numai după ce urcăm Sus! Mi-a zis Florin Mugur.

-Numai Regele ne salvează a intervenit Mircea Ciobanu.Adăugând, după ce și-a aranjat ochelari pe nas. Dragă domnule Țene te sfătuiesc să te duci la Editura ”Litera”, poate acolo îi păcălești pe zatrapi.

Am luat dosarul plic de la Mircea Ciobanu și cu el în geantă m-am dus la Casa Scânteii unde la etajul trei, pavilionul B, se afla Editura ”Litera”.

Acolo același domn jovial, de ”viță veche” Radu Albala, care pe vremuri avusese Editura ”Albala ”și care nu-i lipsea de la gât papionul, mi-a luat manuscrisul, după ce i-am povestit întâmplarea.

-Știi cum îi păcălim, amice?

-Cum?!

-Îl ștergem pe Al din nume. Rămâne doar Florin Țene.De acord?

-De acord!

Asfel peste câteva luni a apărut cartea ”Fuga statuilor ”. Prin titlul acesta transmiteam subliminal alungarea valorilor culturale adevărate din cultura română.

Volumul a fost bine primit de critica de specialitate.

Acum, după atâția ani, realizez că am avut bucuria de a cunoaște mari scriitori din literatura noastră.Dați-mi voie să-i cunoașteți și dumneavoastră, dragă cititorule.Despre Mircea Ciobanuu am scris mai sus, însă am să vorbesc despre regretatul prieten Florin Mugur.” Florin Mugur (n. Legrel Mugur, n. 7 februarie 1934, București, România – d. 9 februarie 1991) a fost un poet, eseist și prozator evreu român.

Fiul unui ziarist, Florin Mugur a debutat literar la vârsta de 13 ani, iar la vârsta de 19 ani a publicat prima carte.

După ce a debutat în 1948 în suplimentul ziarului Tînărul muncitor, respectând rețeta șantierismului, cu inevitabilele „învolburări grandilocvente”, a urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

Absolvent al Facultății de Limbă și Literatură Română din București (1960), Florin Mugur a lucrat mai întâi ca profesor în două sate din județul Argeș și apoi în București, devenind apoi redactor la editura Cartea Românească, și redactor-șef adjunct al revistei Argeș.

Prieten apropiat al lui Norman Manea. A purtat o importantă corespondență cu prietenii scriitori, iată de ce Gabriel Dimisianu îl compară astfel: „M. Blecher și Florin Mugur, spirite care comunică prin afinități de structură umană și chiar de destin.”

Când soția sa, Iulia, a decedat, și fiind și el însuși bolnav, s-a sinucis.

Antume

· Cântecul lui Philipp Müller (1953)

· Romantism (1956), versuri

· Casa cu ferestre argintii (1959), versuri

· Visele de dimineață” (1961), versuri

· Mituri (1967), versuri

· Destinele intermediare (1968), versuri

· Cartea regilor (1970), versuri

· Cartea prințului (1973), versuri

· Piatra palidă( 1977)- pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor

· Portretul unui necunoscut (1980), versuri

· Dansul cu cartea (1981), versuri

· Vârstele rațiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu (1982)

· Viața obligatorie (1983), versuri

· Spectacol amânat (1985), versuri

· Schițe despre fericire (1987)

· Firea lucrurilor (1988), versuri

· Aproape noiembrie (1972), proză

· Convorbiri cu Marin Preda (1973)

· Profesiunea de scriitor (1979), interviuri

· Ultima vară a lui Antim (1979), roman

Postume

· Scrisori la capătul zilelor” (2002)”

Acum la vârsta mea nu credeam că am să scriu la trecut despre Florin și Mircea.

Despre Radu Albala, îmi ziceam, în vremurile acelea, că, atunci când va urca la Cer, la dreapta Tatălui, am să scriu, elogios. Nu am scris.Îi cer iertare.poate mă citește.Ași fi scris cu durere, dacă ași aflat când a urcat la Cer.

O fac acum, reproducându-i biobibliografia, vieții și operei sale.A fost și rămâne în memoria mea, ca cel mai bun, redactor de carte pe care a avut-o istoria editurilor din țara noastră.

Radu Albala: bucurestean get-beget, RADU ALBALA (20 februarie 1924-10 mai 1994) a fost un evocator ales al atmosferei orașului sau, amestec de Orient desculț și Occident rafinat până la decadență, al personajelor lui pitorești, libere, gata oricând să asculte povești de amor la un pahar de vorbă. La fel ca Mateiu Caragiale a fost el însuși, până la moarte, și un personaj bucureștean (îi gasiți un provocator portret în Postfata lui Radu Cosașu). Licențiat in Drept și Litere, devine avocat, dar, in 1948, la schimbarea regimului, este eliminat din barou. Povestirile sale, bijuterii stilistice pline de palpit și de mister, scrise cu bucuria cuvântului rar și a întorsăturii de frază surprinzatoare, prind în amintire toată vitalitatea orașului tinereții sale. Maturitatea începe pentru scriitor după momentul final, tragic, din Femeia de la miezul nopții. Albala devine functionar la Biblioteca Academiei, angajat pentru fondul de manuscrise latine, apoi redactor la ESPLA, de unde e exclus în 1959, iar mai târziu redactor la Editura Litera, pe atunci singura din Romania unde se putea publica „în regim propriu“. In 1990, cei care l-au mai apucat la editură, vorbeau despre el ca despre un domn din alta lume. Din lumea povestirilor proprii si a Crailor de Curtea Veche.

SCRIERI: Antim Ivireanul si vremea lui, 1962, Desculțe, 1984, Fapturile paradisului (Desculțe vechi si noi), 1987, Femeia de la miezul noptii si alte povestiri desculțe, 1994, precum și numeroase traduceri din latină, franceză s.a.

Mă despart de acești prieteni dragi cu durere în suflet. Ei sunt cei care au fost alături de mine și de începuturile în ale poeziei, dascăli ai sufletului poeziei mele, și ale altora.

Al.Florin Țene