Ceaușescu avea în plan ca, până în anul 2000, întreaga populație să locuiască în orașe. Astfel, în jur de 7.000 de sate ar fi fost „rase”. Demolările ar fi inclus și biserici vechi, plus cimitirele satelor. Astfel, terenurile ar fi fost utilizate pentru agricultură, se arată în documentarul realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, instituție care a lansat o platformă care aminteşte de cele mai importante momente care au marcat universul rural românesc în perioada 1945-1989.

Din „Principiile de bază adoptate la Plenara CC al PCR din 1967 cu privire la sistematizarea localităţilor rurale” aflăm că, în acea perioadă, în mediul rural trăiau 11,8 milioane de locuitori, ceea ce reprezenta 61,8% din totalul populaţiei ţării. Din cele 4.259 de comune existente sunt unităţi administrative mici, în medie, pe ţară, sub 3.000 de locuitori fiecare. Populaţia rurală era dispersată în 14.203 sate şi existau 989 de sate cu mai puţin de 100 de locuitori.

Ce presupunea planul lui Nicolae Ceaușescu pentru anul 2000

Pentru locuinţele demolate, oamenii urmau să primească o despăgubire financiară. Pământul îl pierdeau, pentru că era expropriat şi nu primeau în schimb altul. Din despăgubire achitau primul avans (30%) la locuinţa la vilă sau la bloc, urmând să plătească diferenţa – la acea vreme, locuinţele noi erau evaluate la un preţ mai mare. Acestea puteau fi achitate în aproximativ cincisprezece ani, în rate.

În 1988, regimul condus de către Ceaușescu dădea directive ca până în 1995-2000, programul său de urbanizare forțată fie definitivat. O țară fără biserici.

În Occident, acest proces evolutiv, natural s-a realizat în secole, dar Ceauşescu voia să se întâmple în cinci ani, pentru a recupera întârzierea istorică față de Vest.