Poliţia a arestat zeci de persoane după ce proteste în Anglia şi Irlanda de Nord în memoria a trei fetiţe ucise la începutul săptămânii au degenerat în violenţe sâmbătă, în timp ce guvernul de la Londra a promis măsuri dure împotriva celor care, în opinia sa, exploatează acest caz pentru a provoca dezordini, relatează Reuters.
Acţiunile de stradă au continuat şi duminică în Marea Britanie, unde manifestanţi antiimigraţie au atacat hoteluri şi au incendiat pubele în Anglia.
Aceste proteste, degenerate în violenţe, care au avut loc în mai multe oraşe din Marea Britanie şi la care au participat sute de grupuri antiimigraţie, intervin după ce trei fetiţe au fost ucise săptămâna trecută într-un atac cu cuţitul într-o sală de dans pentru copii în Southport, în nord-vestul Angliei.
Uciderea lor a fost exploatată de grupuri ce se pronunţă împotriva imigranţilor şi a musulmanilor, pe măsura răspândirii în spaţiul public a unor informaţii false conform cărora ucigaşul ar fi fost un imigrant islamist radical. Poliţia a declarat că suspectul s-a născut în Marea Britanie, iar media britanice relevă că familia sa ar fi creştină.
Tulburări violente au izbucnit sâmbătă în oraşe din întreaga ţara, inclusiv Liverpool, Bristol, Hull şi Stoke-on-Trent, precum şi în oraşul Blackpool, poliţia locala declarând că a arestat cel puţin 87 de persoane. De asemenea, au existat tulburări în Manchester şi Belfast.
Magazine şi buticuri au fost vandalizate şi jefuite, o bibliotecă din Liverpool a fost incendiată şi mai mulţi poliţişti au fost răniţi, potrivit declaraţiilor forţelor de ordine.
„Violenţa criminală şi bătăile pe străzile noastre nu vor fi tolerate”, a declarat ministrul de interne Yvette Cooper sâmbătă seara.
„Forţele de poliţie au tot sprijinul meu pentru a se asigura ca cei care se angajează în dezordine criminală să suporte cele mai severe sancţiuni posibile”, a avertizat ministrul britanic.
Protestele de sâmbătă au fost cele mai ample după mai multe zile de violenţe în urma uciderii fetiţelor. Prim-ministrul Keir Starmer a declarat că acestea sunt rezultatul unor acţiuni deliberate ale extremei drepte, coordonate de un „grup de indivizi care sunt absolut hotărâţi să recurgă la violenţă” mai degrabă decât la un protest legitim.
Sute de protestatari antiimigraţie s-au adunat duminică lângă un hotel folosit pentru a găzdui solicitanţi de azil, lângă Rotherham, în nordul Angliei.
Protestatarii au aruncat cu pietre în poliţie şi au spart geamuri, a afirmat un martor pentru Reuters, înainte de a incendia pubele. Alţi zeci de protestatari s-au adunat în faţa unui alt hotel similar din Aldershot, în sudul Angliei.
La Rotherham şi în Lancaster (nord-vest) au avut loc şi manifestaţii antirasiste.
Guvernul britanic a avertizat că va lua măsuri severe împotriva instigatorilor la violenţe.
NapocaNews