„Ultimele zile ale omenirii”, este titlul lucrarii eminentului scriitor si jurnalist austriac Karl Kraus, considerata de critici drept cea mai pregnanta prezentare a Primului Razboi Mondial. La inceputul secolului al XX-lea, Karl Kraus tinea conferinte cu un public foarte numeros la Viena, explicand ca razboiul era iminent si ca avea sa izbucneasca in curand. Toti cei care-l ascultau erau fascinati, aproape hipnotizati. Totusi luau drept un roman „povestea” lui despre viitor. Se intorceau la viata lor de zi cu zi si uitau.
Concediul de vara, mi-a permis sa petrec la sfarsitul lunii august, cateva zile acasa in Romania, alaturi de familie si de cativa prieteni. Cu un prieten putin mai in varsta si mai experimentat – mai bine informat, am avut o lunga discutie foarte instructiva, despre semnele prevestitoare ale unui posibil viitor razboi. Mai exact despre cum se declanseaza alunecarea spre razboi si cum pregatirea confruntarii se face mereu pe perioade lungi inainte, pe care contemporanii nu le prea vad. Atunci, cu privire la Prima Mare Conflagratie Mondiala, a avut loc o gestatie lunga, foarte lunga, lenta, aproape imperceptibila, astfel incat aproape niciunul dintre contemporanii vremii nu si-au dat seama ce nenorociri vor urma. Si brusc, razboiul a inceput cu adevarat!
Analogia cu prezentul o voi încheia aici. Acum semnele sunt mari si vizibile. Este imposibil sa le ignoram. Sau altfel spus, cine le ignora este iremediabil naiv sau iresponsabil. In cativa ani, s-au produs deja modificari tectonice ale raporturilor de forta pe toate planurile – politice, economice. financiare, militare, geopolitice. Si altele se succed cu mare rapiditate. De exemplu, este in derulare prabusirea pe care China o provoaca pe toate pietele mondiale cu cresterea ei economica, Statelor Unite, Marii Britanii si Uniunii Europene. Pe urma, esecul greu de digerat al Occidentului colectiv pe frontul din Ucraina, unde Rusia a mutat mult mai inteligent pe „tabla de sah”. Desi in ultimii ani am fost cu totii coplesiti de milioane de comunicate si reportaje televizate care ne aratau miscari de trupe, de tancuri, de avioane si rachete care strapungeau cerul Europei, pentru a raspunde „provocarilor” Rusiei. Unde Rusia si China, la o distanta scurta de timp, au sarbatorit victoriile lor de-a lungul istoriei, cu parade militare rasunatoare, pe care Ocidentul le-a boicotat, ignorat si ascuns supusilor spectatori ai sai.
Ceea ce ne ramane, este o stare hipnotica de pregatire pentru razboi, ca fiind un eveniment amenințător, iminent si inevitabil. Dar pentru un razboi care se va produce in cu totul alta parte…Marele public care asista la acest spectacol, necunoscator si naiv, crede ca in cazul in care ar izbucni conflictul, acesta ar putea ramane limitat si local. Nimeni nu i-a explicat ca nu va fi asa, deoarece adeversarii sunt deja globali ! Occidentul aflat in declin evident – chiar daca omul de pe strada este convins de contrariu, asadar Occidentul incapabil sa constientizeze cum stau lucrurile in realitate, orbit de mandrie, are nevoie de o victorie zdrobitoare pentru a-si recupera prestigiul sifonat si puterea. Pentru occidentali si americani deopotriva, timpul se contracta, se convulsionează. Tocmai in aceasta acumulare de invective impotriva Rusiei se afla indiciul unei „reglari de conturi” care se apropie, pe care Occidentul colectiv o organizeaza in etape forțate. Asistam mai degraba la un fel de revarsare a frustrarii din partea NATO, care vede ca desi in plina nesiguranta si tacere, Rusia ramane imuna la incercarile de a o subordona. Daca secolul al XXI-lea trebuie sa fie american, aceasta victorie impotriva Rusiei si mai apoi a Chinei, este indispensabila. Un imperiu care trateaza cu dusmanii sai si cu „statele paria” – vezi cazul României, nu mai este un Imperiu. Rusia desi nu este inca in mod oficial introdusa pe lista „statelor paria”, in realitate este considerata astfel. Iar „dictatorul” care o conduce trebuie sa fie lichidat. Sanctiunile, decise in mod unilateral de Occidentul colectiv, servesc nu numai la slabirea Rusiei si la ingenuncherea ei, ci mai ales arata ca aceasta nu poate continua sa faca parte din asa numita ” comuniate internationala”. Cel putin pana nu va face un gest de supunere!
Daca o asemenea victorie „indispensabila”, se dovedeste imposibila in conditii de pace – de aceea nimeni nu vorbeste si nu doreste pacea, atunci se pune intrebarea daca razboiul ar putea-o face posibila?!? In conditiile in care adversarii implicati nu sunt niste personaje secundare, posibilitatea ca ciocnirea sa ramana partiala, regionala, limitata este foarte mica ! Ne aflam in fata reaparitiei in termeni agravati, a unei confruntari directe intre cele doua mari puteri ale Războiului Rece. Asemanatoare in anumite aspecte, „crizei rachetelor”, dintre SUA si Uniunea Sovietica din anul 1962. Atunci s-a reusit evitarea conflictului. Si atunci confruntarea a fost foarte periculoasa, dar a fost politica, ideologica, de blazon, de prestigiu. Nu a fost determinata ca in prezent de conditii si cauze materiale presante si inevitabile.
Astazi insa, conditiile strategice sunt radical diferite. Suntem deja martorii unor veritabile ricoșeuri isterice care traversează granitele si zboara prin vazduh, fiind dificil sa ajungem pana la sursa…cine este primul care a lansat ultima alarma?!? Este inevitabil sa tragem o concluzie îngrijorătoare si plina de repercusiuni serioase…Uniunea Europeana prost condusa de la Bruxelles, Berlin si Paris, a fost tarată într-o politica contrara intereselor sale strategice. Si implicata in mod direct in sprijinul militar acordat guvernului de la Kiev, realizand in acest mod o axa de colaborare sau subordonare directa cu Washingtonul, creând o falie verticala care separa vechea Europa de cea noua!
Cristian Ardeleanu
