Link primit, fără nici o explicație, ca de obicei, de la o provocatoare multi-înregimentată: link Roncea prostituata de lux / Ana Blandiana de la Lenin la vibratoarele de pe Argeș
Știam textul, condamnarea poetei de către un ziarist pe care îl cunosc bine, de când lucra la ziarul „Ziua” și făcea din rahat bici. El este as în a prezenta numai o față a lucrurilor. E vânător de vendete. Vendetismul îl înflăcărează. Dacă nu găsește o hibă unei personalități consacrate, nu se simte bine. El pe el nu se vede, nu s-a văzut niciodată în oglinda adevărului. Adevărul este că Ana Blandiana este mai talentată decât el. De fapt, e o inegalitate de proporții.
Și e de admirat cum „incriminata” a știut să se strecoare.
Dar eu cred că nu ea trebuie judecată așa, ci epoca în care a trăit. Aceste fațete ale ei definesc foarte bine faptul că trăim într-o lume bolnavă, că istoria crește strâmb.
E mai frumoasă imaginea evreului palestinian din Israel-Hamas? O analiză asupra vieții acestui personaj este o judecată asupra strâmbătății lumii.
După câte știu eu, Ana Blandiana nu a omorât pe nimeni. Ea este ca „Doina” (așa i se spune între intimi), ca numele ei poetic, armonios. De când am cunoscut-o, când am debutat în revista pe care o conducea, „Amfiteatru”, cu piesa de teatru Zidul (aprilie 1970), eu i-am spus Blândiana, fiindcă am văzut-o așa cum este, o ființă blândă, fină, delicată, fără pic de violență în gândire și fapte. Așa cum o știu și de pe baricada PAC, ca o româncă înflăcărată, alături de „Romi” (Romulus Rusan), soțul ei. În „Amfiteatru” mi-a apărut și prima cronică filosofică despre Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant. Și tot Blândiana mi-a dat o recomandare pentru George Ivașcu, să mă publice în „România literară”, revista pe care o conducea, și unde aveam să fiu publicat și comentat deseori. Nu mai spun că, prin opera ei neînregimentată, Doina a adus numai bucurie la milioane de cititori.
Avem „talentul” să ne distrugem reperele, așa cum face și triada Patapleșanu, care l-a băgat pe Eminescu în debara. Și cei trei Crai de la Asfințit ce-au pus în loc? Uscăciunile lor politichianiste și plagierile de răsunet.
Ana Blandiana este un Albatros căruia s-a tot vrut mereu să i se rupă aripile. Ea este cazul scriitorului neînregimentat pe care epocile ostile au vrut să-l înregimenteze până peste cap. A trebuit să plătească birul înregimentării ca să poată să zboare. Mi-aduc aminte ce mi-a spus Radu Beligan când am făcut cu el filmul Urmașii Marelui Anonim (1997), când mi-a dezvăluit de ce bunica lui îi spunea lui Ion Creangă „vărul Nică”. Beligan se considera descendentul lui Creangă. Și i-am spus, ce contradicție, cum se face că țineți acele discursuri de la tribuna Congreselor PCR? Îl imitați pe Creangă din perioada ieșeană, când se urca pe butoaie în piețe și ținea discursuri politice? O fac, am acceptat, mi-a răspuns el, fiindcă așa aduc fonduri pentru Teatrul Național. Citesc același text, pe care nu l-am scris eu, din an în Paști la câte un Congres, dar partidul mă lasă pace să fac ce vreau la teatrul meu.
Înregimentarea era o chestiune deliberată. Mulți scriitori au procedat astfel. Ce, D.R.Popescu era mai „pur” când a fost numit președinte USR fiindcă era membru CPex sau Titus Popovici „omul de casă al lui Ceaușescu”, membru CC al PCR, care era zbirul cinematografiei?! Ce să mai spun de toți marii noștri artiști plastici care au trăit din comenzi comuniste. Dar Piliuță rămâne un Malevici al nostru, iar Bălașa un precursor al ființelor longiline de pe planeta Krypton. În esență, ce vreau să spun, că meandrele istoriei trec, talentul rămâne. Nu ce faci e important, ci CUM faci.
Arătați-mi un artist plastic de la Fidias și Michelangelo până la Warhol care nu a trăit înregimentat, care nu a trăit din comenzi. În epoci dictatoriale mai ales, compromisul era la tot pasul, nici nu se putea concepe o carieră fără el. Până la urmă important este CUM execuți acea comandă. Felul cum o execuți rămâne, el dă valoarea peste timp. Noi cităm mereu Capela Sixtină, uitând că lucrarea a fost o comandă a Papei Iulius al II-lea. Dar Michelangelo a știut să-i dea umanitate și nemurire.
Dacă Ana Blandiana este așa de ticăloasă, fiindcă a scris o poezie despre Lenin, de ce și ieri o publicau, îi dădeau înalte onoruri, așa cum i se dau și azi?! Ce e diferit față de epoca lui Ceaușescu? E mai moral Liiceanu care face zei ai literaturii române din scriitori care îl bagă în debara pe Eminescu sau dintr-un poet care scrie că-și bagă ștremeleagul în… Regina Angliei decât era Mircea Sântimbreanu când îi publica Anei Blândiana poezia „Arpagic”?
Cu ce instrumente să măsurăm prostituarea scriitorului înregimentat? Mai toți scriitorii comuniști au făcut prostituție. Cred că nu există excepții. Și e mai fată mare Florica Mitroi, care îi aruncă Blandianei cu lături în cap?
Scriitori neînregimentați autentici sunt rari. Nu vă spun ce deziluzii am avut din partea celor pe care i-am considerat neînregimentați și i-am inclus în Istoria literaturii neînregimentate la loc de cinste! Fac mea culpa. Dar fac acum o reparație și spun că mulți înregimentați din Lumea I sunt mai valoroși decât acești neînregimentați din Lumea II. Este poetul terținelor cu nume de râpă un autentic neînregimentat? Deunăzi am aflat că a fost un securist sadea, din echipa lui Năstase!
Odios, și acum o face pe disidentul! Nu-i de preferat un „bucătar” ca Mircea Dinescu, dar care are talent de zece ori mai mare? Pledoaria mea pentru o lume purificată nu se aplică acestor oameni, ci mănăstirilor, monahilor, ființelor athonite, care pregătesc calea spre Civitas Innocentiae, care se va împlini peste 2 000 de ani.
Deocamdată, lumea în care trăim este așa cum o reprezintă Ana Blandiana. Poeziile ei despre partid au o candoare specifică momentului, adică epocii care visa o lume nouă. Eu nu cred că Ceaușescu e de condamnat fiindcă visa un om nou. El credea în comunism. Și mulți au crezut. Problema este CUM îl înfăptuiau. Și Hitler și Stalin au visat un om nou, dar pe calea masacrelor, după decretul leninist, cine nu e cu noi, e împotriva noastră (Stalin a ucis 3 milioane de intelectuali!).
Și chiar dacă ar fi fost prostituata nomenclaturii, Blandiana reprezintă un caz semnificativ pentru istoria literaturii române. Ea reprezintă epoca în care a trăit atunci și acum, când nu se putea ieși/nu se poate ieși din subterane decât prin varii forme de prostituție.
Depinde cum o faci, repet. Cu mai mult sau mai puțin talent. Dacă aș scrie și volumul 2 din ISTORIE, aș avea multe lucruri noi de spus. Dar acum mă aflu în lumea mănăstirilor, în cetatea monahică, și nu vreau să ies din ea. Desigur, Blandiana nu are talantul „cel mai”, un echivalent feminin al lui Eminescu, să spunem, dar alta mai bună nu avem și defilăm cu ea ca reper.
Grid Modorcea
