Distribuie articolul

Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreapta) a obţinut în alegerile legislative de duminică cele mai multe voturi, anume 29,1%, potrivit primelor proiecţii, urmat de partidul de guvernare OVP (26,2%), relatează The Guardian, conform News.ro.

Partidul Social Democrat din Austria (SPOe) a obținut 20,4%, partidul Noua Austrie şi Forumul Liberal (Neos) a obținut 8,8%, iar verzii – 8,6%).

Partidul Libertăţii din Austria (Freiheitliche Partei Osterreichs, FPO), liberal ultranaţionalist, este condus de fostul ministru de interne Herbert Kickl. Campania electorală a fost marcată mai întâi de mesajele naţionaliste, eurosceptice şi xenofobe ale FPO şi apoi de inundaţiile grave care au devastat partea de est a ţării.

Primele secţii de votare s-au deschis la ora locală 06:00 (04:00 GMT), iar ultimele s-au închis la ora locală 17:00.

La alegerile parlamentare din Austria au putut vota 6,43 milioane de cetăţeni şi s-ar putea încheia pentru prima dată în istoria ţării cu o victorie a ultranaţionaliştilor.

Pentru prima dată în istorie după 1938 extrema dreaptă ajunge la putere în Austria.

NapocaNews