Memoriul secret trimis regelui Carol al II-lea de Titulescu la 11 septembrie 1939. „Churchill mi-a zis fara nicio jena ca trebuie sa cedam Cadrilaterul”.
„Saint-Moritz, Luni, 11 septembrie 1939
Externe
Strict Confidential
Pentru M.S. Regele
A se descifra de un membru al Cabinetului Ministrului Afacerilor Externe.
Rog a se comunica textul prezentei telegrame Domnului Prim ministru si domnului Ministru de Externe.
Sire,
„Desi Anglia a comunicat oficial Japoniei ca, chiar daca Polonia va fi integral cucerita, razboiul va continua, desi nu avem nici o ratiune sa credem ca nu va fi astfel si ca nu ne gasim in fata unui razboi de durata, cum in politica externa lucrurile se pot schimba de azi pe miine, nu putem exclude complet nici ipoteza unei conferinte de pace mai apropiata decit s-ar crede. Ar fi posibil ca faimoasa reconstruire a Europei sa vie in discutie in curind. Oricit de lung ar fi razboiul, Romania trebuie sa fie gata si in vederea discutarii conditiilor de pace si sa se pregateasca din timp pentru ea.
Cred o datorie de constiinta sa aduc la cunostinta Majestatii Voastre si guvernului roman anumite fapte pe care le-am aflat recent si de care Ministerul Afacerilor Straine roman nu poate avea cunostinta, deoarece este vorba de documente secrete care, in nici un chip, nu puteau cadea in miinile lui. Este cert ca tinta Romaniei trebuie sa fie de a nu restitui nici un centimetru patrat din teritoriul ce poseda azi. Si aceasta nu numai pentru ca este drept, dar pentru ca s-a vazut in afacerea Sudetilor (arbitrajul de la Munchen, din septembrie 1938, prin care Anglia si Franta au dat Germaniei regiunea sudeza a Cehoslovaciei, declansand procesul de dezmembrare a aliatei lor – n.n.) ca o revizuire partiala are tendinta a se intinde pentru a deveni totala.
Este iarasi cert ca granitele unei țări vor fi determinate de situatia ei militara si politica, iar nu de discutii verbale oricit de abile ar fi ele. Dar iarasi nu se poate tagadui ca statele interesate, intrunite in fine din nou in jurul mesei verzi, vor lua lucrurile de acolo unde au fost lasate la conferinta de pace din 1919 si 1920, ca sa se stie pentru ce s-a atribuit cutarui stat, cutare teritoriu, pentru a se vedea in ce masura justificarile stabilirii statutului teritorial din 1919 si 1920 mai sint sau nu valabile astazi. De unde putem afla ratiunile secrete care au determinat deciziunile Conferintei de Pace din 1919 intr-un fel sau altul? La ministerul nostru de externe nu avem actele necesare in acest scop si nici nu le putem avea, fiind vorba de arhivele altora. Ori s-a intimplat ca un francez ilustru, care a jucat un rol covirsitor la ultima Conferinta de Pace, in bunatatea lui sufleteasca, gasind ca trebuie sa am o ocupatie politica nu numai profesionala, mi-a imprumutat toate dosarele conferintei de pace. Mi-a fost deci dat sa am in miinile mele, vreme indelungata, nu numai corespondenta dintre Romania si Marile Puteri, care este de altfel neinsemnata, ci toata corespondenta si discutiunile dintre Franta, Anglia, SUA si Italia.
Am citit cu aviditate timp de luni de zile acest material bogat si unic si am patruns in ultimele detalii in culisele Conferintei de Pace. Am citit faimoasele convorbiri dintre cei patru: Clemenceau, Wilson, Lloyd George si Orlando (premierul Frantei, presedintele SUA, premierul Angliei si premierul Italiei in 1919 – n.n.) stenografiate de Mantoux (Paul Mantoux, interpretul oficial al lui Clemenceau la Conferinta de Pace de la Versailles, in 1919 – n.n.) si care constituiesc adevaratele discutiuni ale conferintei de pace. Ele nu trebuie confundate cu discutiunile diferitelor comisiuni ale conferintei, unele dactilografiate sau chiar tiparite, dar care toate nu sint, cind ai materialul complect in mina, decit executarea ad literam in unele chestiuni a deciziunilor secrete ale celor patru. Bineinteles ca am fagaduit ca nu voi spune nimanui din cele aflate. Cind este vorba de tara mea imi este imposibil sa o las fara aparare si sa nu transmit ceea ce guvernul Roman trebuie sa stie, asigurindu-i la rindul meu rugamintea celei mai mari discretii. Voi rezuma aci fructul mai multor luni de lectura.
Sire,
In primul rind, am fost afectat sa vad ce putin loc au tinut chestiunile romanesti, in mijlocul atitor altele mult mai putin importante.
In al doilea rind, trebuie sa marturisesc ca situatia Romaniei la lectura acestor documentatii este desesperanta (din francezul „desesperant“, adica descurajant – n.n). Din cauza tratatului de pace de la Bucuresti din 1918, dar mai ales din cauza felului in care a fost ocupata Budapesta in 1918, conferinta a fost intr-o stare de permanenta iritabilitate la adresa Romaniei. Aceasta a facut ca conferinta sa fie deseori nedreapta cu noi. Ceea ce nu este granita relativ la care sa ne putem bizui pe discutiunile Conferintei de Pace din 1919, pentru a-i sustine imutabilitatea si trebuie gasite noi motive. Le voi lua pe rind:
Intii Dobrogea. Abia chestiunea pusa in discutie intre cei patru, Balfour (ministrul de Externe al Angliei – n.n) a cerut restituirea in folosul Bulgariei a Dobrogei meridionale (adica a Cadrilaterului – n.n). Tardieu (ministrul de Externe al Frantei – n.n)
s-a opus cu energie acestei cereri, spunind ca Romania a venit la conferinta ca aliata cu dreptul de a lua teritorii, nu ca invinsa cu obligatiunea de a le ceda. Balfour a refuzat textual: „Ce pacat!“. Tardieu a incercat sa treaca si un al doilea argument foarte puternic de ordin militar: Restituirea Cadrilaterului pune Constanta, singurul port prin care Romania poate fi revitalizata de aliatii ei, sub bataia tunului bulgar.
Nu numai ca ceilalti trei (reprezentantii Angliei, SUA si Italiei – n.n) nu au acceptat argumentul, dar au cerut ca textele sa fie asa redactate, incit tratatul de la Bucuresti din 1913 (dupa Al Doilea Razboi Balcanic, in care Romania primea Cadrilaterul – n.n) să nu fie recunoscut de ei si sa apara pentru ei ca un res inter alios (principiul relativitatii efectelor, adica efectul tratatului priveste doar partile semnatare – n.n). S-ar putea spune: acestea sint discutii preliminare care nu mai au valoare, odata ce Marile Puteri s-au legat printr-un contract solemn. Nu este asa. Cind este vorba sa refaci Europa in echitate, faptul ca marile puteri au iscalit tratatul de la Neuilly (tratatul de pace semnat de Bulgaria dupa Primul Razboi Mondial – n. red.) nu poate face imposibila noua lor misiune.
Cred ca punctul acesta trebuie sa fie din partea noastra obiect de studii serioase, pentru a ne gasi noi argumente de fond. Cind in iunie trecut am fost la Londra, Churchill mi-a spus, fara nici o jena, ca trebuie restituit Cadrilaterul Bulgariei. I-am spus ca a apucat pe un drum gresit, ca Bulgaria care a renuntat la Macedonia, nu poate face un cal de bataie din Cadrilater. I-am adus argumente de fond: cel strategic, faptul ca am primit in 1913 Cadrilaterul ca o compensatie pentru renuntul romanilor din Macedonia, faptul ca in 1878 s-a oferit Romaniei Dobrogea cu Cadrilaterul pina la Varna si ca guvernul Ion Bratianu a refuzat, in ciuda opiniunei regelui Carol I, care vroia sa primeasca oferta, si ulterior i s-a oferit Dobrogea fara Cadrilater si, in fine, colonizarea de atunci a Cadrilaterului, de altfel – turcesc, nu bulgaresc – cu elemente din Macedonia. Dar trebuie sa mai fie si alte argumente ce trebuie gasite si studiate si de aceea mi-am permis sa semnalez Majestarii Voastre si guvernului cele ce preced.
Al doilea: Basarabia. De câte ori Rusia contesta Basarabia, Romania se crede acoperita de tratatul din 1920, semnat de Franta, Anglia, Italia si Japonia. Din citirea documentelor de care vorbesc mai sus, reiese ca tratatul din 1920 are o valoare mai mica decit credem, dat fiind ca in 1919 Clemenceau, in numele Conferintei de Pace, a scris negru pe alb Amiralului Kolceak sa continue lupta contra sovietelor, caci in schimb ii promite partile neromanesti din Basarabia. Deci, pentru aliatii nostri, Franta si Anglia, in cea mai romaneasca provincie, care este Basarabia, sint si parti neromanesti, ce trebuie restituite Rusiei.
Cred si aci se impune un studiu amanuntit al situatiei din sudul Basarabiei, caci reiese din cele ce spun ca nu numai pentru Hitler cind voia sa faca statul ucrainean dar si pentru Franta si Anglia, Basarabia ar urma sa fie impartita pentru ca principiul nationalitatilor sa fie respectat.
Al treilea: Bucovina. Motivarea cedarii Bucovinei in comitetul de patru a fost urmatoarea: avind in vedere ca nimeni nu cere Bucovina, ea va fi atribuita Romaniei. In plus, in sedinta la care a participat Romania, delegatia romana a recunoscut micul numar de romani si marele numar de ruteni. Trebuie neaparat sa ne inarmam cu statisticile necesare dovedind ca Bucovina ne revine in virtutea principiului nationalitatilor, caci de data aceasta se va gasi cine sa ceara Bucovina. In orice caz, e ciudat sa gasim temeiurile Ucrainei dorita de Hitler inainte de 23 august 1939, data acordului germano-rus, in discutiile aliatilor nostri de la 1919. Trebuie sa ne ferim cu orice pret ca convorbirile celor patru sa devina publice. Nu vom mai avea nici un trai cu nici unul din vecinii nostri. Statele Unite de curand au vrut sa le dea publicitatii. Ar fi dezastros pentru noi, dat fiind ca delegatul american Pollak, enervat de ocuparea Budapestei, s-a exprimat continuu foarte aspru la adresa Romaniei. Trebuie sa veghem la Washington in sensul intereselor noastre.
Al patrulea: Granita fata de Ungaria. Clemenceau dupa o serie de incercari infructuoase de a obtine retragerea armatelor romane din Budapesta pe linia armistitiului, a sfirsit prin a spune ca ordinea trebuie sa primeze justitia si afirmind credinta lui ca Ion Bratianu nu-si va retrage trupele din Budapesta pina nu obtine linia ce cere el, propune sa dea Romaniei aceasta linie urmind sa se faca Ungariei justitie ulterior. De altfel, semnind Tratatul de la Trianon impreuna cu dr. Cantacuzino, cum nu puteam accepta scrisoarea lui Millerand (noul premier al Frantei incepand cu ianuarie 1920, in mandatul caruia s-a semnat Tratatul de la Trianon – n.n), am avut ideea ca Romania, Iugoslavia si Cehoslovacia sa scrie lui Millerand chiar in ziua semnarii Tratatului de la Trianon, adica la 4 iunie, ca sa nu mai aiba timp sa ne raspunda, pentru a-l felicita de a ne fi dat in fine dreptate, anuntind Ungariei ca la aplicarea granitei pe teren, ea va avea sa mai faca concesiunile ce nu fusesera acordate pina atunci. Nici dr. Cantacuzino, nici Dimitrie Ghika n-au vrut sa semneze aceasta scrisoare.
Am gasit la cehi un tinar foarte inteligent, care inlocuia pe Benes, si pe care il vedeam prima data, care a consimtit sa urmeze calea ce-i indicam. Acest tinar era Osuski. Mai mult, batrinul Pasici (emisarul sarb – n. n), gasind formula foarte abila, a iscalit si el scrisoarea. Scrisoarea noastra fiind remisa in ziua de 4 iunie 1920 la ora 12, la Quai d’Orsay si semnarea Tratatului de la Trianon avind loc la ora 4, Millerand n-a avut timp sa ne raspunda si ne-a raspuns ulterior, pe urma convorbirilor avute cu el. Cind asa s-a fixat granita spre Ungaria, e greu sa te bizui numai pe dreptatea facuta noua in 1919, la o viitoare conferinta. Mai mult, fostul ministru Alecu Constantinescu (supranumit si „Porcul“, acesta era unul dintre cei mai corupti politicieni si om de baza al lui Ionel Bratianu – n.n) colonizind cu unguri teritoriile din jurul Oradiei, nu mai aveam majoritate de romani decit in judete. Aceasta m-a impiedicat ca ministru de externe sa public harta etnografica pe plasi (regiuni administrative – n.n) comandata la un institut etnografic din Dresda.
Astfel, cu cuvântările lui Clemenceau in comitetul de patru, cu scrisoarea lui Millerand si colonizarea facuta de noi, situatia este foarte grea.
Al cincilea: Banatul. Este o trista pagina de istorie. Din toate documentele Conferintei, Banatului i se refera cele mai multe. Aci s-au concentrat toate sfortarile delegatiunii noastre. Mai mult, reiese din lucrarile secrete ale conferintei ca, la un moment dat, guvernul roman a propus Bulgariei concesiuni in Cadrilater, in schimbul sprijinului ei contra Serbiei. E drept ca neluind Banatul intreg, toata aceasta chestiune de schimb de teritoriu cade, dar nu e mai putin adevarat ca pentru marile puteri exista dovada ca Dobrogea meridionala, in propria noastra judecata, nu ne este esentiala, caci am intrevazut chiar noi sa facem din ea obiect de compensatie”.
În foto: Liberalul I.G. Duca, taranistul Iuliu Maniu si diplomatul Nicolae Titulescu
Sursa: Actual 24.ro
