Dupa eliberarea de sub jugul turcesc, bulgarii vedeau în victoria românilor asupra Imperiului Otoman o rază de speranță si inflorise ideea crearii unui stat puternic din punct de vedere militar care sa se opuna pe viitor incercarilor de invazie ale otomanilor, scrie Glasul.infohttps://www.facebook.com.
Prezenta numeroasa a vorbitorilor de limba romana in Bulgaria, atat la sud de Dunare cat si inspre granita cu Macedonia, facea ca proiectul unirii dintre Bulgaria si Romania sa fie unul cat se poate de viabil.
De fapt, in anul 1886 acest proiect era aproape finalizat, partile decidente române si bulgare cazand de acord asupra formarii unei armate comune si implementarii grafiei latine in Bulgaria care sa inlocuiasca vechiul alfabet chirilic folosit de catre bulgari.
Această idee avea unele precedente istorice: bulgarii și românii au trăit mai întâi împreună sub stăpânirea Primului Imperiu Bulgar, care și-a extins puterea asupra zonelor care fac parte din România de astăzi; sub cel de al doilea Țarat Bulgar, fondat prin cooperarea bulgarilor și vlahilor (românii); și sub Imperiul Otoman, care a învins al Doilea Țarat Bulgar și a cucerit și dominat teritorii populate de bulgari și români timp de secole. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Balcani a apărut un concept popular: federalizarea regiunii, care viza lupta împotriva imperiilor din apropiere și soluționarea conflictelor dintre popoarele acesteia. Ideea s-a răspândit în cele din urmă în Bulgaria și în statele predecesoare ale României (Moldova și Țara Românească), câștigând un oarecare sprijin de către figuri precum Gheorghi Sava Rakovski. După înființarea unui principat bulgar autonom și independența deplină a României în 1878, relațiile dintre țări s-au consolidat și mai mulți români au fost propuși pe tronul Bulgariei. Printre aceștia s-au numărat regele Carol I al României și nobilul Gheorghe G. Bibescu, fiul unui fost principe valah. În final, ei nu au fost alești, și în 1879, în cele din urmă principe al Bulgariei a fost ales Alexandru de Battenberg, un prinț german.
Alexandru a avut relații bune cu România, el a fost forțat să abdice în 1886 în urma unei perioade de tulburări politice în Bulgaria cauzate de Rusia, care a încercat să-și exercite influența asupra țării. Din această cauză, Stefan Stambolov(d), om politic anti-rus, a devenit liderul regenței. Stambolov a încercat din nou să înfăptuiască o uniune personală cu România și au fost purtate negocieri. Carol I ar fi fost șeful unui astfel de stat, fie cu două guverne separate, fie cu unul singur, unit. Deși Carol I era interesat să devin conducător al Bulgariei, Rusia s-a opus cu fermitate acestui lucru. Rusia a amenințat că va rupe relațiile diplomatice cu România și că o va invada și că va invada și Bulgaria, forțându-l pe Carol I să abandoneze perspectivele. Ulterior, Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha a fost ales prinț al Bulgariei în iunie 1887. Noi tentative de a realiza o unire au fost efectuate zeci de ani mai târziu în epoca comunistă, în special de către Gheorghi Dimitrov, dar Uniunea Sovietică le-a respins ferm. Iosif Stalin, conducătorul acesteia din urmă, considera că o astfel de propunere ar fi de neconceput
În 2018, o grupare separatistă bulgară a cerut unirea cu România a mai multor regiuni din nord-vestul ţării aflate la sud de Dunăre. Ei intenționau să-şi proclame mai întâi independenţa, pentru ca apoi să ceară alipirea de România.
Iniţiatorul proiectului, Boris Kamenov, spunea la acea dată că vrea să îi conducă pe localnici spre modelul de succes al democraţiei româneşti. Iar corupţia era motivul exasperării lor, informa observatornews.ro.
Napocanews.ro
