Economistul Andrei Caramitru face o comparație între salariile nete din Germania și România, mai exact din București. În condițiile în care, spune el, 95% dintre români sunt proprietarii caselor în care locuiesc, „bucureșteanul mediu o duce mai bine decât neamțul mediu”.
Economistul a postat pe Facebook un grafic cu salariul net în Germania. Apoi a făcut o comparație cu salariul net din România, de fapt, din București.
„Salariul net în Germania de la cei mai de jos până la cei mai bogați. La nivel de household / familie”, precizează acesta. Graficul cuprinde diferite categorii de venituri, de la sub 500 de euro, la peste 5.000 de euro.
„Bun. Acum. În București, salariul mediu net e 1.500 de EUR. Să zicem ca avem un cuplu care lucrează amândoi. 2500 EUR net împreună e absolut fezabil și rezonabil”, arată Andrei Carmitru.
El constată că acest nivel este „MAI RIDICAT decât jumătate din nemți. Însă mai e un mic mare detaliu. În România 95% detin casa în care stau. În Germania imensa majoritate stau cu chirie.
Dacă cuplul nostru mediu din București e mediu – are un apartament. Deci îi rămân banii în buzunar (sau plătește o chirie de 550 de EUR maxim care e media la 2 camere). Nemții plătesc 1000 de EUR pe chirie minim”.
Caramitru susține că într-adevăr, Germania ca economie e mult peste România. „Dar taxele sunt mult mai mari, și lucrătorii acolo sunt mai iobagi decât la noi, dacă nu știați. Iobagi industriali. Și da – bucureșteanul mediu o duce mai bine decât neamțul mediu. Facts”, a concluzionat el.
Caramitru a subliniat că nu vorbește despre „românul mediu”, ci despre „bucureșteanul mediu”.
„Ca să fie clar. Datele sunt precise și clare, doar vi le raportez și vouă. Sursele sunt solide – Institutul Federal German de Statistică. Probabil ca ăia știu mai bine ce e în Germania la ei decât gigel din Văscăuți totuși”, completează economistul.
„Evident că Germania ca medie e peste România ca medie. Nu contest. Zic doar că nu e prea grozav acolo și că Bucureșți e peste media germană . E totuși senzațional”, a răspuns Caramitru unui internaut care i-a spus că este o „comparaie între mere și pere”.
NapocaNews