Distribuie articolul

Auchan a ajuns la majorat, iar această sărbătoare vine cu peste 1000 de oferte speciale pentru clienți. La 18 ani, lanțul de magazine a ales să pună în evidență producătorii autentici locali și accelerează puternic spre dezvoltare sustenabilă, în tendințe cu era digitală. 

Cu o cifră de afaceri de peste 1,6 miliarde de euro și peste 7000 de angajați ( circa jumătate cu peste 10 ani vechime), Auchan ne arată că păstrează în continuare o atenție specială pentru produsele de pe rafturi.

Ce apreciază clienții la Auchan? game largi și bine selecționate cu producători români din ce în ce mai mulți, raport bun preț-calitate, mărci proprii de calitate, majoritar produse în România.

La Cluj, Auchan a sosit în urmă cu 17 ani, iar gazdele de la Iulius Mall sunt în continuare încântate de un asemenea partener. De altfel Auchan rămâne pe primul loc ca intenție la vizitarea mall-ului.

Peste 90% din produsele de la raft provin de la companii din România.

Cu toate că are 1300 de produse marcă proprie, Auchan încurajează producătorii locali să se dezvolte în cele peste 430 de magazine.

Cele mai apreciate sunt Filierele Auchan, lanțuri de sortimente în care produsele sunt verificate inclusiv de la stadiu de sămânță.

Aici găsim și cireșe din Cluj-Napoca, haioșe de Apuseni, dulceață de Berind, florile serelor Mihăiești, porcul românesc pârlit, produsele fermei ecologice Silvania din Sălaj, Santelacta din Alba și multe alte alte povești de succes dezvoltate cu ajutorul Auchan și cu care magazinul s-a mândrit chiar la Paris, cu acazia Jocurilor Olimpice.

Dimitri, care încântă clujenii sub brandul Olympos încă din anul 2006 este unul dintre producătorii locali aduși de Auchan la locația din Iulius Mall. Aici, grecul a prezentat deja inclusiv cunoscuta ciocolată Dubai.

Asupra rețetelor proprii, cum sunt cele de brutărie, Auchan cere o intervenție mecanizată minimă.

Auchan Iulius Mall se laudă și cu sushi produs la fața locului, cu un laborator de producție produse afumate și cu produsele bio premiate.

„Cei de la Auchan sunt primii care ne-au acordat șansa să pornim pe drumul acesta. În colaborare cu Auchan am căutat mereu inovația, să nu stăm pe loc, lucru greu de realizat pentru o fermă de familie”, precizează Ionuț, reprezentant al fermelor Silvania.

Nu doar carnea trebuie să fie românească în filierele Auchan, ci și condimentele trebuie să provină din agricultură bio.

Spre viitor 

*Auchan a inaugurat recent primul magazin 100% automatizat din România, Auchan GO, unde clientul intră, ia produsul și pleacă, fără case de marcat.

*Noul concept Auchan Atac este așteptat și la Cluj. Acesta prezintă reduceri în cascadă – cumperi mai mult, plătești mai puțin.

*Rețeaua MyAuchan Petrom, se extinde și pentru clujeni, cu peste 1500 de produse esențiale ce pot fi găsite la o trecere prin benzinărie.

Desigur, Auchan a dezvoltat și latura de cumpărături prin comandă de la distanță și cu ridicare drive-throu.

Clujul, campion la reciclare

Punctele de colectare sticle reciclabile din Cluj sunt cele mai folosite la nivel național.

Doar la Auchan Iris s-a atins în luna august cifra de 1 milion de sticle reciclate.

Prin intermediul Auchan au fost de asemenea colectați 1,2 milioane de litri de ulei uzat și s-au reciclat 200 tone de materiale textile. 

Pe latura verde s-au instalat și echivalentul a 9 terenuri de fotbal – panouri fotovoltaice care asigură cel puțin 20% din necesarul de energie necesar funcționării magazinelor.

NapocaNews